Întoarcerea Cruduţei! Uite când se mărită Daniela şi ce crede cu adevărat Bianca Drăguşanu despre ea!
Chiar dacă a făcut o pauză şi părea că a lăsat cariera pentru dragostea de Nilă, Cruduţa avea alte planuri. Revenită într-un platou TV în direct, după multe săptămâni, Daniela a povestit ce a făcut în această perioadă.
„M-au luat căldurile, am puţine emoţii. Am făcut lucruri normale, am fost la sală, am stat cu tata, cu căţelul, cu purcelul. Am fost la Londra fără iubitul meu. Nu sunt o fire puturoasă, aş face orice dacă îmi place. Când eram la matinal, după ce mergeam noaptea în club, îi puneam să îmi dea prompterul mare-mare”, a spus ea la Antena 1.
Relaţia cu iubitul fotbalist a rămas şi acum importantă, dar şi cariera e promiţătoare.
„Mă mărit poimarţi după Paşti. Nu există aşa ceva, sunt tânără, am 23 de ani. O să joc într-un sitcom, în care voi fi cu Oana Zăvoranu şi Stela Popescu. Voi avea un rol funky-munky, zăpăcit, aşa cum sunt eu. Va apărea cam într-o lună”, a explicat Cruduţa.
Alături de ea e şi acum una dintre prietenele ei, Bianca Drăguşanu. „Eram sigură că va reveni în mare forţă şi uite că am avut dreptate”, a spus roşcata.