Cătălin Cazacu s-a resemnat! Au apus vremurile în care învârtea domnişoarele pe degete şi zbura din floare în floare. Ştim, nici nouă nu ne-a venit să credem, dar a recunoscut chiar el într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO. L-am surprins la un eveniment monden şi ce credeţi? A fost mai cuminte decât vă puteţi imagina. Deşi în jurul său au roit multe tipese focoase, nu i-a păsat deloc. Motivul să fie oare actuala lui parteneră? Aflaţi răspunsul în rândurile de mai jos.
Cătălin Cazacu, printre calităţile pe care le are şi reuşitele în plan profesional, este recunoscut datorită palmaresului bogat pe care-l deţine pe plan amoros. La braţul său au stat multe femei, a fost chiar şi la un pas de a ajunge în faţa altarului, dar n-a fost să fie. Nu şi-a pierdut speranţa şi bine a făcut pentru că iată, de câteva luni a ieşit soarele pe strada lui.
La fel de jovial şi glumeţ cum ne-a obişnuit până acum, fostul prezentator TV s-a prezentat în faţa camerei de luat vederi şi a răspuns în stilul său caracteristic la întrebări. Nu a vrut să dea prea multe din casă, a devenit între timp mult mai precaut, mai ales când vine vorba de viaţa sentimentală.
CANCAN: Ce faci Cătălin, cum te simţi?
Cătălin Cazacu: Bine, tocmai am aterizat, am fost puţin plecat din ţară, acum am venit şi încerc să mă acomodez cu tot ce se întâmplă. Dacă arăt rău vreau să mă scuzi pentru că sunt treaz de 24 de ore.
CANCAN: Unde ai fost plecat?
Cătălin Cazacu: În Maroc.
CANCAN: Ce frumos. Cu cine?
Cătălin Cazacu: Cu avionul.
CANCAN: Nu, nu, nu. Cu cine, cu cine? Nu am întrebat cu ce
Cătălin Cazacu: Cu treabă. Am fost cu treabă în Maroc. Mi-am rezolvat treaba, am şi vizitat puţin pentru că am avut o zi liberă, în rest… Ce pot să îşi spun… Toate bune.
Atunci când a venit vorba de relaţia pe care o trăieşte în prezent, Cazacu a ştiut cum să se eschiveze. CANCAN.RO anunţa la sfârşitul lunii octombrie că se iubeşte cu o blondă superbă, dar cel puţin pentru moment se pare că vrea să îţi ţină povestea de iubire departe de ochii curioşilor.
Pe de altă parte nici nu îşi mai face „fentele” ca altădată. A recunoscut că stă departe de ispite şi îi este mult mai bine aşa.
CANCAN: Cu cine ai venit în această seară?
Cătălin Cazacu: Cu maşina.
CANCAN: Nu, nu, nu. Cu cine?
Cătălin Cazacu: Cu Geani. Bine, l-am găsit aici, nu am venit cu el, de preferat, dacă mă ajută Dumnezeu plec şi fără el că ar fi fost aiurea, adică am venit fără el şi să plec cu el…
CANCAN: Am crezut că poate ai venit cu o domnişoară.
Cătălin Cazacu: Văd că sunt foarte multe domnişoare, acum nu că m-aş uita…
CANCAN: Ai pus ochii pe vreuna? Aşa platonic.
Cătălin Cazacu: Platonic, platonic. Nu, Doamne fereşte, ochii îi ţin la mine, unde să mai pun ochii pe vreuna, zici că suntem la ruletă. Nu am mai pus ochii că nici nu mai văd bine. Văd aici aproape la primele mese, nu mai văd ca pe vremuri până în spate rău de tot.
CANCAN: Spune-mi cum stai cu dragostea acum la fina de an.
Cătălin Cazacu: Stau foarte bine cu dragostea, nu că am stat rău vreodată, mă bucur de ceea ce mi se întâmplă în viaţă. Chiar cred că de o bună perioadă de timp îmi place să fiu eu cu mine şi orice altceva mi se întâmplă în viaţă este doar un beneficiu şi mă bucur că de data asta, în ultimul timp sunt foarte norocos.
CANCAN: Ai relaţie sau nu?
Cătălin Cazacu: Am relaţii internaţionale. Am spus că nu îmi place să vorbesc despre viaţa mea…
CANCAN: Dar cumva s-a vorbit şi fără să îţi doreşti.
Cătălin Cazacu: Tocmai de asta. De viaţa mea s-a vorbit tot timpul fără ca eu să îmi doresc şi fără ca eu să spun ceva şi atunci ar fi păcat să mai vin eu în completare. Am spus tot timpul, pot să vorbesc despre mine îmi place să vorbesc despre mine şi zic eu că sunt un om real plâng, râd, înjur, cred că sunt printre puţinii oameni de la televizor care este la fel şi în faţa camerelor şi în spatele lor, cu asta mă mândresc, dar totuşi când implic alte persoane nu îmi place să îmi dau cu părerea. Adică dacă e cineva să vorbească, să vorbească altcineva, fiecare despre el. Cum ar fi, dacă ar fi să fie.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.