Interlopii au găsit cum să se răzbune pe agresorul lui Salam… I-au pus ”taxă de smardoială”!
Lumea maneliștilor era zguduită duminică, atunci când zorii zilei încă nu se iviseră! Celebrul Florin Salam lua un zdravăn pumn în figură de la un interlop, în timp ce cânta la un botez, la Milano. Se întâmpla în jurul orei 4:30, iar cel care l-a lovit tocmai îi zîmbise manelistului. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, a aflat că spuma interlopilor i-ar fi pus gând rău agresorului.
Lovitură la propriu în timpul unui botez, unde solistul era nimeni altul decât celebrul Florin Salam! Artistul ridicase asistența în picioare, iar dedicațiile curgeau gârlă. A repetat, încă o dată, numele celor care-i băgaseră banii în buzunare și a început să le cânte. Mască au rămas cu toții atunci când un bărbat bine făcut, îmbrăcat cu o cămașă albă, nu a ezitat și i-a trimis un croșeu de stânga lui Salam, chiar în plină figură.
Imediat, pe ringul improvizat au sărit câțiva interlopi, care l-au luat în brațe pe neașteptatul agresor. Salam, plin de sânge, s-a retras printre invitații de la botez, flancat de doi bărbați, și s-a făcut nevăzut. Scenariul a fost apoi uluitor. Ar fi fost răpit, iar de manelist nimeni nu a mai știut timp de aproape 10 ore. (CITEȘTE ȘI: AGRESORUL LUI FLORIN SALAM PRIMEȘTE AMENINȚĂRI ÎN VERSURI: ”EL ȚI-A CÂNTAT DESPRE SOARE, NOI ÎȚI CÂNTĂM DE DOR ȘI JALE”!)
„În primul rând, trebuie să ajung la familie în viață”
Mircea Nebunu a făcut, la două ore după incident, un live de 20 de minute pe pagina lui de socializare, în care cerea ca manelistul să nu fie atins nici măcar cu o vorbă. Mai mult, acesta a insistat pentru imediata eliberare a lui. Mai târziu, chiar Florin Salam dădea prima declarație, spunând că este în regulă. “Dragii mei sunt bine, țin să fac un anunț foarte important. O să mă las de cântat, deși știu că mulți nu puteți să stați fără mine. Îmi pare foarte rău să menționez încă o data că nu am să mai cânt. Dragii mei fani, vă pup și vă iubesc. Chiar și pe dușmanii mei. Vă pupă al vostru Florin Salam. Nu se merită. În primul rând, trebuie să ajung la familie în viață. Sunt bine, vă mulțumesc pentru grija pe care mi-o purtați. De astăzi nu o să mai cânt”, a spus Florin Salam. (VEZI AICI: FLORIN SALAM, DECIZIE RADICALĂ DUPĂ CE A FOST BĂTUT ȘI RĂPIT)
Lower Stan este cel care l-a pocnit pe artist, dar apoi a transmis că îi pare rău, printr-un live pe Facebook. „Eu sunt băiatul cu accidentul de aseară cu Salam. N-am nimic cu el. Îmi cer scuze de la familia lui, de la mama lui, de la copiii lui. Eu sunt prieten cu Salam. El e naşul nostru de familie. Să ţineţi cont că n-am avut nimic cu Salam. Nicio problemă. Am fost numai prieteni. N-am avut divergenţe. Am fost băut, drogat, n-am ştiut de capul meu ce fac. Să ţineţi cont că eu pe Salam îl iubesc. Şi e familia noastră. Cu mesajele pe care le trimiteţi, vă rog să vă opriţi. Nu am nimic cu Salam. Trebuie să ne întâlnim acum şi să-mi cer scuze de la el”, a fost mesajul interlopul care l-a lovit pe Salam.
Ce i s-ar fi pregătit agresorului
Degeaba și-a cerut scuze Lower Stan, invocând și faptul că era drogat și băut. Unul dintre clanurile din România, care îl ”păstorește” chiar pe artist, i-a pus agresorului taxă pe smardoială! Astfel, Lower, care și-a și șters profilul de Facebook, în urma amenințărilor primite, a fost contactat de mai marele clanului, care i-a comunicat că trebuie să plătească 100.000 de euro, pentru gestul necugetat de la acel botez. (CITEȘTE ȘI: GESTUL NEAȘTEPTAT FĂCUT DE FLORIN SALAM ÎN AEROPORT)
Sursele CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, au aflat că interlopul agresor le-ar fi spus celor din clanul care-l apără pe Salam că nu are acești bani. A primit răspunsul, care nu l-a liniștit deloc. ”Nu ai banii? Nu-i nimic, te împrumutăm noi. Trebuie să ne plătești, pentru ce i-ai făcut lui Salam”, i s-a transmis. Iar dobânda în astfel de cazuri va fi una cu adevărat ”emoționantă” pentru cel care și-a pierdut cumpătul pentru câteva secunde, la botezul de la Milano.
Aceleași surse ale site-ului nostru au mai divulgat că și Florin Salam, nu numai protectorii lui, a cerut o despăgubire consistentă: 300.000 de euro! El ar fi câștigat la acel eveniment, cu tot cu onorariu și dedicații, în jur de 50.000 de euro.