Era abia a doua întâlnire dintre cei doi când s-a produs nenorocirea. Un apel la 112 a anunțat că un bărbat a fost înjunghiat chiar în propria locuință. Ambulanța a sosit imediat la adresa indicată, iar victimei i s-au acordat îngrijiri medicale, apoi a fost dusă la spital.
Suspectă a devenit o femeie, care se afla, se pare, la a doua întâlnire cu bărbatul pe care l-a înjunghiat apoi. (CITEȘTE ȘI: 20 DE ELEVI, INFECTAȚI CU NOUL CORONAVIRUS! CINCI SUNT ÎN SPITAL, RESTUL…)
Bărbatul de 37 de ani a fost înjunghiat în zona gâtului, dar și în abdomen, dar viața lui nu este pusă, acum, în pericol. Avea să le povestească medicilor că o cunoștea pe femeie de puțin timp, de fapt, era la a doua întâlnire cu ea. A chemat-o la el acasă, unde ea a consumat alcool. Băută fiind, femeia a început scandalul ş ice a urmat se știe: bărbatul a fost înjunghiat și a ajuns la spital.
Chiar el a cerut ajutorul, coborând un etaj, așa rănit cum era. Vecinii au sunat la 112, iar polițiștii și ambulanța au ajuns rapid la locul faptei. Pe el l-au transportat la spital, în timp ce femeia a ajuns la secţie, pentru audieri. A fost reţinută pentru 24 de ore, anunță stirileprotv.ro.
“Pacientul este stabil hemodinamic a fost adus în cadrul unităţii de primiri urgente a către spitalului nostru de primiri urgenţe de către ambulanta. Victima prin heteroagresiune afirmativ, două plăgi nepenetrantă: una cervicală, una toracică,” a declarat Ramona Gâdea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Timişoara.
“Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar femeia se afla în custodia poliţiştilor”, a declarant Aurora Voicila, purtător de cuvânt IPJ Timiş.