Ștefan Doniga, unul dintre cei mai mari pianiști ai României, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, ocazie cu care a povestit despre întâlnirea care i-a schimbat viața. Mentor i-a fost nimeni altul decât preferatul lui Sergiu Celibidache. Avem declarații în exclusivitate.
Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Ștefan Doniga a concertat alături de numeroase orchestre simfonice ale filarmonicilor din România, precum și în compania Orchestrei Filarmonicii din Razgrad (Bulgaria) și a prestigioasei orchestre cehe „Camerata Janáček”. Totodată, a susținut recitaluri pe scene din țară, dar și peste hotare, în Luxemburg, Ungaria, Austria, Slovacia și Norvegia.
Ștefan Doniga este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexander Skriabin, imprimarea fiind realizată live, în timpul unui recital susținut la Ateneul Român.
Marele pianist a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA. Ștefan Doniga îi poartă un respect deosebit lui Dan Grigore, cel care, practic, i-a schimbat viața. Artistul a povestit ce influență a avut maestrul asupra lui.
„I-am fost student în anii finali de Conservator. Nu era sever cu nimeni. Omul înțelege și înțelege asumarea responsabilității de a face muzică. A fost un mentor mai mult decât un profesor. Profesori extraordinari i-am avut pe doamne Olgasel, doamna Viorica Rădoi, pe Roxana Corjos. Maestrul Dan Grigore e un mentor. Am marea bucurie să am câteva întâlniri cu maestrul Valentin Gheorghiu. În 1998 eram cel mai tânăr director de filarmonică din țară. Eram la Giurgiu, avem 18 ani. Nu cred că m-a bătut cineva de atunci. Maestrul Dan Grigore nu ținea cursuri individuale, ne aduna la clasă. Și ne punea să cântăm. Dar înainte începea să ne povestească. Uite, piesa asta a ta, mă duce acolo. După care rar mai punea mâna pe pian, pentru că nu vroia să te influențeze. Dar te băga într-un univers de sensuri… Poate de aici mi se trage mie un oarecare simț al apostolatului. Cântai la pian Dumnezeiește. Nu-ți venea să crezi ce auzi. Te duceai acasă erai ultimul prost. Măi, cum am făcut asta? Te lua în energia aia. Asta înseamnă marele artist„, a povestit Ștefan Doniga în cadrul podcastului ALTCEVA.
Totodată, Ștefan Doniga și-a adus aminte și de bunicul lui, bun prieten cu un celebru compozitor care a rămas în istoria României și nu numai.
„Bunicul meu a fost apropiat de George Enescu. A fost un om deschis către cultură. Mi-a povestit multe întâlniri cu maestrul. Din păcate nu a apucat să pună pe hârtie amintirile cu George Enescu„, a mai spus pianistul.
Urmărește podcastul integral cu Ștefan Doniga doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.