Întâlnire importantă la Tg.Mureș: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a oferit soluții fermierilor și procesatorilor

Publicat: 22/01/2024 | 17:33
sursă foto: Octav Ganea

Peste 70 de fermieri au participat luni, în Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu Mureș, la o întâlnire cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, care a durat mai bine de 3 ore.

Fermierii mureșeni, precum și procesatorii din zonă, i-au prezentat ministrului o listă cu 13 revendicări, între acestea fiind şi interzicerea de îndată a tranzitului şi a importurilor de cereale, seminţe oleaginoase, şroturi şi alte produse agroalimentare din Ucraina, inclusiv a celor care figurează în acte ca provenind din Republica Moldova, Ungaria sau alte ţări, dar având la bază provenienţa din Ucraina. Între revendicări, fermierii mureşeni au cerut și demersuri la Bruxelles pentru acordarea de subvenţii egale cu celelalte state din Uniunea Europeană, dar şi compensarea pierderilor suferite de către fermieri în anul 2023 datorită importurilor necontrolate din Ucraina.

Ministrul Florin Barbu a subliniat efortul bugetar din acest an pentru susținerea agriculturii, cel mai mare de până acum în istoria României: “Bugetul Ministerului Agriculturii este pentru prima dată când are 2% din PIB-ul României. Am prins o sumă de 100 euro pe hectar pentru toate culturile din toamna anului 2022. La rectificarea bugetară vrem să venim cu rectificare, în funcție de bugetul pe care îl are Ministerul de Finanțe, cu încă 100 euro pe hectar pentru culturile de primăvară.”

Cum va vota România aderarea Ucrainei la UE?

Prezentă la întâlnire, Mihaela Neagu, acționarul Fabricii de Zahăr Premium Luduș, i-a adus la cunoștință ministrului că, în condițiile în care Ucraina va adera la Uniunea Europeană, va scădea subvenția pentru fermieri și l-a întrebat pe acesta, mai ales că Ucraina a fost singura țară care s-a opus intrării României în NATO, “cum va vota România?” Răspunsul ministrului Florin Ionuț Barbu a fost tranșant Ucraina nu poate intra în Uniunea Europeană în următorii 10 ani, iar decizia politică a României va veni abia după această perioadă. Nu știu cum va vota România sau Guvernul atunci, însă Uniunea Europeană are obligația să suplimenteze sumele acordate pentru subvenții în agricultură.

Mihaela Neagu a ținut să menționeze faptul că Fabrica de zahăr Luduș a produs anul trecut 24.000 tone de zahăr, iar pentru acest an am semnat deja contracte cu fermierii români pentru o cantitate dublă de sfeclă de zahăr, 7300 ha, ceea ce înseamnă că am acoperit deja 92% din capacitatea de producție a fabricii. Avem nevoie de sprijin din partea Ministerului Agriculturii, pentru a putea procesa în cele mai bune condiții și să le oferim consumatorilor un zahăr de calitate”.

Credite cu dobânzi avantajoase dedicate fermierilor români

Întrebările investitoarei Mihaela Neagu au mai avut drept subiect și creditarea fermierilor și a procesatorilor de materie primă, având în vedere faptul că băncile au profituri foarte mari, iar procesul de obținere al creditelor este unul anevoios, cu multe documente depuse și drumuri inutile.

Acționara Fabricii de Zahăr Luduș l-a întrebat pe ministrul Agriculturii dacă are în plan să creeze o schemă de ajutorare a fermierilor și a procesatorilor, astfel încât creditele să poată fi obținute în condiții mai bune, iar demersul să nu mai fie atât de complicat și anevoios. „Vor fi două ordonanţe pe două credite în România pentru fermierii români. Vorbim de creditul fermierului, unde dobânda este de 1,95% şi ROBOR-ul este achitat de către Ministerul Agriculturii pe o perioadă de 5 ani. Acest credit al fermierului se încadrează în decizia privind prelungirea cadrului Ucraina. Doi – va fi creditul agricol în România, are o valoare de 10 milioane de euro pentru investiţii în ferme, cu 2% marjă fixă plus ROBOR, inclusiv pentru achiziţionarea de terenuri. Şi 50% din acest credit, rambursarea creditelor neperformante pe care fermierii români le-au luat de la anumite IFN-uri sau instituţii nebancare din România”, a precizat ministrul Florin Barbu. Acesta a mai precizat că aceste ordonanţe au fost discutate cu mediul bancar din România şi se vor încheia convenţii între Fondul de Garantare al Agriculturii şi celelalte bănci care vor să se înscrie în acest program. Toate aceste credite sunt garantate din fondul pe care Ministerul Agriculturii îl are la dispoziţie, cu 90% garantate de stat”, a precizat ministrul Barbu.

Noile măsuri de sprijin pentru fermieri

Deputata Dumitrița Gliga consideră că “soluția este întotdeauna dialogul, schimbul de idei și de experiențe și a comunicat noile măsuri de sprijin pentru fermieri, urmând să fie adoptate și alte măsuri, identificate în urma dialogului cu aceștia.

  • Se acordă 100 euro/ha pentru culturile din sectorul vegetal înființate în toamna anului 2022, compensare pentru pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina. Condițiile și termenele până la care fermierii pot face solicitările au fost deja publicate;
  • Echivalarea permisului auto categoriile B și B1 pentru conducerea tractoarelor;
  • Se exceptează de la înmatriculare și inspecție tehnică periodică vehiculele autopropulsate cu viteză maximă de 25 de kilometri pe oră;
  • ITP-ul la vehicule agricole sau forestiere va fi făcut de RAR chiar la sediul firmelor, cu laboratoare mobile.