Povestea pe care v-o prezentăm în această seară are în prim-plan doi foști soți a căror separare s-a produs cu scandal prin 2019. Ea – fostă solistă a trupei Mandinga și, totodată, câștigătoare a finalei Survivor România 2020, el – antrenor de fitness. S-au separat după un an de mariaj, motivul invocat fiind infidelitatea bărbatului. Cu toate acestea, CANCAN.RO aduce în atenție, cu imagini și poveste aferentă pe larg, stadiul relațional actual al celor doi.
Sigur v-ați dat seama până acum că în materialul dat este vorba despre nimeni alții decât Elena Ionescu și Dragoș Răzvan Stanciu. Cine a mai avut parte de o astfel de separare? Nu de alta, dar la scurt timp după ce își oficializaseră relația în fața ofițerului stării civile, pe când se credea că ar fi trebuit să fie vorba între ei de lapte și miere, au decis să pună punct relației. Bașca, aveau și un copil împreună. Iar micuțul avea doar 6 luni pe atunci.
Acum câțiva ani, Elena spunea că Dragoș a „umblat” pe la fosta lui iubită în perioada în care cântăreața purta în pântece rodul iubirii*🤓 dintre ea și instructorul de fitness. Ce mai încoace și încolo?! N-a fost să fie între ei. Și dacă tot suntem la acest capitol, trebuie menționat și că fosta solistă a trupei Mandinga, în trecut, menționa că Răzvan nu se implica în creșterea micuțului pe care-l au împreună, dar și că el n-ar fi dispus de resurse financiare pe perioada relației. A zis ea, dar a zis și el. Că nu putea lăsa lucrurile într-o astfel de manieră. Astfel, a luat cuvântul, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO: „La baza divorțului au fost nenumărate alte motive, nicidecum infidelitatea mea și cele declarate de Elena. Cât despre contribuțiile mele financiare din perioada căsniciei, țin să contrazic incriminarea adusă asupra mea, dimpotrivă, la începutul relației noastre, am renunțat la toate job-urile din acel moment, luând decizia, împreună cu Elena, de a începe o afacere, fără succes de altfel. Țin să precizez că, pe toată perioada căsniciei, am fost prezent la toate evenimentele la care Elena a luat parte – concerte, emisiuni. Acest lucru reflectând, fără să fie nevoie să mai precizez, că am decis să fiu lângă ea pe perioada sarcinii ajutând-o și dedicându-i timpul meu 100% . Ca, mai târziu, să fiu acuzat într-o emisiune televizată că am profitat în vreun sens de Elena”. (Vezi AICI materialul integral)
Și pentru că scurta trecere în revistă a fost realizată, acum trebuie să trecem la povestea proaspătă întâmplate zilele trecute și e musai să divulgăm că Elena Ionescu și Dragoș Răzvan Stanciu au îngropat pe pune securea războiului. De dragul celui mic, Răzvan Andrei, cei doi bat în retragere, iar imaginile surprinse de CANCAN.RO stau drept mărturie.
Zilele trecute, așa cum menționam, Elena Ionescu a fost zărită în zona de nord a Capitalei. Fosta solistă se afla în compania fiului său și părea destul de grăbită. Ea mergea pe trotuar, uneori cu ochii în telefon, însă nu mică ne-a fost mirarea, la scurt timp, să-l vedem pe nimeni altul decât Răzvan Stanciu îndreptându-se, zâmbitor, în direcția din care venea Elena. Antrenorul de fitness petrece câteva zile din săptămână cu băiețelul, acesta fiind și scopul întâlnirii dintre cei trei. Potrivit imaginilor, toți erau bucuroși de revedere, iar Elena și Răzvan au schimbat câteva vorbe, timp în care, cel mai probabil, cântăreața a chemat pe cineva s-o preia din locul în care a fost „predat” copilul tatălui. Nu de alta, dar, la un moment dat, femeia a discutat cu cineva la telefon, iar mai apoi a făcut stânga-mprejur, îndreptându-se în direcția din care venise. Imediat după, Răzvan și fiul „au gonit” către autoturismul personal al celui care este și model.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.