Înșelată și părăsită, Andreea Bălan de la America Express își recunoaște vina: „Eu nu mai eram acolo și el a căutat în altă parte”
Andreea Bălan, fosta concurentă de la „America Express”, a făcut o serie de mărturisiri, în cadrul unui podcast, despre fostele sale relații. Cântăreața, în vârstă de 38 de ani, a vorbit, mai cu seamă, despre înșelatul în relația de cuplu. A recunoscut că a avut o parte din vină. Iată detaliile mai jos, în articol.
Andreea Bălan a discutat, în podcastul susținut de Gojira, despre relațiile sale amoroase. Mai cu seamă, fosta concurentă de la „America Express”, în vârstă de 38 de ani, a vorbit despre relația pe care a avut-o cu artistul Keo. Cântăreața a mărturisit că bărbatul a înșelat-o, însă, recunoaște ea, ar fi avut motive. Andreea Bălan susține că nu s-a mai implicat emoțional în relație și a înțeles gestul pe care l-a făcut și, și-a asumat responsabilitatea părții ei de vină.
„Relația a fost foarte frumoasă. A fost o relație care m-a echilibrat și aveam nevoie de acel echilibru pe partea emoțională, ca să pot să mă dezvolt în continuare profesional. Pentru că toată atenția mea era pe carieră. Doar că, la un moment dat, eu am crescut, în 8 ani crești mult, m-am dezvoltat ca femeie, și nu mai eram pe aceeași lungime de undă. Și atunci ne-am despărțit. Cine a plecat? (n.r. Gojira o întreabă cine a plecat primul din relație). Am plecat amândoi! Nu, eu nu mai eram acolo, nu mai eram prezentă, și el a căutat în altă parte”, a mărturisit Andreea Bălan.
Andreea Bălan: „Îmi asum responsabilitatea”
Apoi, cântăreața a continuat seria dezvăluirilor despre fosta sa relație. Andreea Bălan nu se blamează pentru deciziile luate în trecut și, mai mult decât atât, și le-a asumat.
„Da, eu nu mai eram prezentă, nici emoțional, nici… nimic. Nu mă blamez. Fiecare etapă și fiecare comportament de-al meu, din trecut, indiferent că e vorba de persoana respectivă sau de altă persoană, așa am simțit să fac la vremea respectivă și îmi asum responsabilitatea. Și a fost o decizie foarte bună, pentru că, iată, mai departe eu am evoluat, am mers înainte și mi-a mers foarte bine. A fost foarte bine așa. Și nu a fost să fie, nu aveam cum să rămânem împreună. Eu am avut drumul meu”, a continuat Andreea Bălan.
De asemenea, artista a vorbit și despre cum se simte, după ce a luat decizia de a se separa de fostul ei soț.
„Și, acum, după divorț. Am făcut doi copii extraordinari, sunt foarte mulțumită, fericită și împăcată cu decizia asta de a fi separată și de a crește fetițele așa. (…) Sunt foarte fericită că am două fetițe, că le-am făcut cu el, că așa s-a întâmplat, nu regret absolut nimic.
Chiar dacă suntem separați și mai avem niște chestii logistice de rezolvat, sunt foarte fericită și foarte împăcată cu deciziile astea”, a mai mărturisit artista.
Sursă foto: captură video Youtube – podcast „Aproximativ discuții cu Gojira”, Facebook