Nu mulți își amintesc că înainte de a se căsători cu Răzvan Munteanu, Delia Matache s-a iubit cu Matteo. Relația celor doi artiști a durat doi ani și jumătate, deoarece în anul 2008 și-au spus adio și au mers pe drumuri separate. La vremea respectivă s-a speculat faptul că bărbatul a fost surprins în compania unei alte blondine, motiv pentru care a survenit despărțirea. Cum a început povestea de dragoste dintre Delia Matache și Matteo.
Delia Matache și Matteo s-au întâlnit pentru prima oară în studioul de înregistrări. El trebuia să îi facă o piesă, iar ea a fost cucerită… După ce melodia a fost gata, cântăreața nu s-a îndurat să plece din studioul lui Matteo, încercând să găsească mici chichițe, tocmai pentru a petrece mai mult timp cu artistul. Confuz, bărbatul nu știa ce să înțeleagă din comportamentul ei, însă, în cele din urmă, prin gesturi tandre, Delia i-a arătat care îi sunt intențiile.
„Eu trebuia să-i compun o piesă. Terminasem de înregistrat şi nu înţelegeam de ce tot continua să vină la studio să mai schimbăm câte ceva la melodia respectivă. Aproape că mă exasperase. Ulterior, a început să aibă gesturi din ce în ce mai tandre, să mă ia de gât”, declara, în urmă cu ceva timp, Matteo.
După ce a înțeles semnalele Deliei, cântărețul a decis să își acorde o șansă și să formeze un cuplu. S-au iubit mai bine de doi ani, însă, în luna august a anului 2008, Matteo era surprins de paparazzi, la braț cu o blondină. După acest episod, relația a mai supraviețuit două luni, iar, în final, Delia și iubitul ei au ajuns la despărțire.
„Am fost puțin mai matură și am hotărât că e mai bine să ne despărțim decât să ne certăm. Nu s-a întâmplat nimic urât, ba chiar lucrăm împreună la noul album”, declara Delia, imediat după ruptura relației.
(CITEȘTE ȘI: DELIA, GAFĂ DE ZILE MARI LA IUMOR, DE LA ANTENA 1: „MĂ DAU AFARĂ! N-AM NICIO EXPLICAŢIE”)
După relația cu Matteo, Delia l-a întâlnit pe Răzvan Munteanu, iar în anul 2012 cei doi au ajuns în fața altarului. De atunci au o căsnicie fericită și în relația lor nu au apărut probleme prea mari. Se înțeleg de minune și se completează perfect.
Mariajul Deliei Matache și al lui Răzvan Munteanu este, din exterior cel puțin, unul cum mulți și-ar dori. Cei doi soți călătoresc mult, se bucură de fiecare moment împreună, iar în cei 11 ani de căsnicie au reușit să mențină vie pasiune dintre ei.
„Înseamnă foarte mult, înseamnă familia mea, înseamnă extrem de multe. Răzvan are multiple calități, funcționăm foarte bine împreună din toate punctele de vedere. Trei calități ar fi prea puțin, el este mult mai complex. Nu prea avem conflicte în familie, nu apar, suntem mereu pe pace și echilibru. Nu știu cum reușim asta, dar cred că suntem doi oameni echilibrați”, a spus Delia Matache.
(VEZI ȘI: MATTEO, DISPUS SĂ-ȘI CALCE PE INIMĂ PENTRU FERICIREA FIICEI: “ÎNGHIT ÎN SEC!”)