INNA s-a distrat cu familia la munte! Mărturisirile cântăreţei despre vacanţă
„După ce m-am întors de la concertul susţinut în Azerbaidjan în seara de Revelion, la început de 2017 am decis să învăţ un sport nou şi m-am gândit că snowboarding-ul este uşor accesibil iarna, la noi, mai ales că în perioada asta am stat cât am putut acasă în România, cu familia. Împreună cu prietenii şi tatăl meu ne-am trezit dis-de-dimineaţă şi am pornit către munte. Nu îţi spun cât am făcut, ca şi timp până acolo, deoarece ar strica toată frumuseţea. Am avut un super instructor, el predă deja snowboarding şi e implicat în tabere de iniţiere, dar şi de profesionişti. Îmi doresc să merg în tabără ca şi următor plan şi, bineînţeles, de fiecare dată când voi avea şansa în călătoriile mele prin lume, îmi voi face puţin timp «să zbor» pe placă. Recunosc, chiar dacă am încercat să mă concentrez la curs şi mi-am ascuns chipul parţial, asta tot nu m-a împiedicat să fac o poză, două, trei cu fanii pe care i-am întâlnit pe pârtie – până la urmă, am mai spus-o, face parte din meserie, iar dacă oamenii îşi doresc să facă poze cu mine, asta nu poate decât să mă bucure“, a declarat Inna pentru revista Ciao!.