Inna, primele declarații despre relația cu Deliric: „Mi-ar plăcea să păstrez surpriza”

De: M. T.
Publicat: 21/11/2020 | 22:08

 

Inna este foarte fericită de când e într-o relație cu Deliric. Cei doi formează un cuplu de ceva timp și de câteva luni au decis să nu se mai ascundă. Și-au asumat relația și trăiesc fiecare zi la maximum. 

Inna trăiește una dintre cele mai frumoase etape din viața ei. Are succes cu piesele pe care le scoate, a pus bazele unui reality-show – ”Dance Queen’s House” transmis pe Youtube și are parte de multă iubire. De ceva timp, artista este într-o relație cu rapperul Deliric. Răzvan Eremia, pe numele său real, pe lângă muzică a devenit și antreprenor. Are un business de peste 300 de produse și o cifră de afaceri de 1 milion de euro. Fiind amândoi în industria muzicală artista spune că nu ar fi exclusă o colaborare, dar nu vrea să divulge nimic deocamdată.

” Nu ne-am gândit la acest lucru. Şi chiar dacă ar fi aşa, mi-ar plăcea să păstrez surpriza până se va întâmpla acest lucru.„, a declarat Inna pentru Click.ro

Inna, prima vacanță cu iubitul

Pentru că pe 16 octombrie a fost ziua artistei, îndrăgostiții s-au gândit să o petreacă într-un mod special. Astfel, au ales ca destinație de relaxare însoritul Dubai. Pentru că au vrut ca această experiență să fie de neuitat au făcut cât mai multe activități. S-au dat cu tiroliana, au fost la aerodrom și bineînțeles, s-au bucurat de soare.

„Mi-am dorit să fiu undeva frumos și cald de ziua mea și Dubai  a fost una dintre primele opțiuni. M-am informat de dinainte că se poate călători în condiții de siguranță, că este un loc sigur, așa că am luat decizia foarte rapid. Îmi place foarte mult în Dubai, mă întorc de fiecare dată cu bucurie, e o energie aparte şi e cald, îmi place să călătoresc în ţările în care e cald, poţi sta la soare şi să te bucuri de tot felul de activităţi. Mi-a plăcut foarte mult la aerodrom, a fost o experienţă de care m-am bucurat la maximum. În mod normal, în vacanţă, îmi place să mă relaxez, însă de data aceasta, am ales să fac cât mai multe activităţi. Experienţa cu tiroliana a fost incredibilă, am mai fost cu tiroliana în pădure, dar aici a fost deosebit. „, a mai adăugat artista.

Inna: „E primul an în care nu am concerte”

Obișnuită cu foarte multe concerte mai multe internaționale decât naționale, pentru Inna această perioadă este foarte dificilă. De foarte mulți ani nu a mai trăit o astfel de experiență și nu știe cum s-o trateze. Însă, cum în toate lucrurile rele există și ceva bun, va profita de acest timp pentru a se bucura  de prezența iubitului. Cu toate acestea, chiar dacă mai e foarte puțin până ce sărbătorile de iarnă vor veni, Inna și Deliric încă nu și-au făcut planuri.

„Nu avem niciun plan deocamdată, urmează să ne organizăm şi să decidem ce vom face de Revelion. E greu, pentru că este primul an în care nu am concerte şi mi se pare super ciudat! ” , a mai spus Inna.