Cântăreaţa Inna a dat încă o dată dovadă că se poate reinventa în orice moment doreşte, iar de această dată a făcut acest lucru printr-o piesă în limba spaniolă, compusă integral de către ea.
Cea mai noua melodie a Innei se numeşte „Me Gusta“ şi a fost lansată de curând de către artistă. Din câte se pare, atunci când nu este plecată prin vreun turneu, Inna petrece foarte mult timp în studio, acolo unde lucrează la melodii noi. De asemenea, cel mai nou hit al acesteia este în limba spaniolă, pe care vedeta o stăpâneşte foarte bine, ceea ce aduce un strop de energie noii sal compoziţii.
Totodată, piesa „Gimme Gimme“, lansată anterior, a ocupat un loc fruntaş îm topurile muzicale din Spania şi Franţa. În plus, în luna aprilie a acestui an, Inna urmează să înceapă un nou turneu internaţional, în America Latină, Brazilia, Chile şi Argentina, unde e aşteptată de către zeci de mii de fani.