Inna are parte de o perioadă grea, după ce s-a bucurat de un succes colosal. Actuala iubită a lui Deliric a ajuns de urgență pe mâna medicilor din Capitală din cauza unor probleme grave de sănătate. Fanii au rămas șocați în momentul în care au aflat ultimele vești.
Conturile de socializare ale Innei au devenit din ce în ce mai căutate, după ce s-a aflat că vedeta a ajuns la spital. Cei care o îndrăgesc au dorit să afle mai multe detalii despre starea de sănătate a acesteia. Pentru a-i liniști pe urmăritorii săi, Inna a postat o serie de imagini, însoțite de câteva cuvinte pe InstaStory.
Fiind o persoană foarte cunoscută și admirată de o mulțime de oameni din România, dar și din străinătate, Inna obișnuiește să fie destul de activă pe rețelele de socializare. Vedeta îți ține mereu urmăritorii la curent cu schimbările care apar în viața sa, deoarece se bucură întotdeauna de susținerea acestora.
Recent, vedeta de talie internațională a urcat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare pe un pat de spital, cu o perfuzie la mână. Alături, artista a scris câteva cuvinte pentru a-i liniști pe fani și pentru a-i face să înțeleagă de ce va lipsi din mediul online o perioadă destul de lungă. După ce a făcut eforturi considerabile pentru a deveni cea mai bună, corpul Innei a cedat, aceasta având nevoie de odihnă și recuperare în următoarele săptămâni.
„Suprasolicitată. Deconectată până când mă voi recupera”, a scris Inna pe Instagram, în timp ce a postat imaginea cu perfuzia pe care o are la mână.
După ce au aflat cu ce fel de probleme se confruntă favorita lor, urmăritorii de pe Instagram ai Innei au ținut să își arate suportul necondiționat. Aceștia i-au transmis vedetei o mulțime de mesaje în care își exprimă dorințele de a revedea în curând pe scenă alături de întreaga sa echipă.