INML, anunț de ultimă oră. Cui aparțin fragmentele osoase găsite pe un câmp de lângă Caracal
Fragmentele osoase şi două cranii au fost găsite, recent, pe un câmp de lângă satul Mărgheni, comuna Brâncoveni, judeţul Olt. A fost deschis un dosar penal pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane. În urma expertizării, s-a stabilit că fragmentele osoase găsite la doar 30 de kilometri de Caracal aparțin unor bărbați, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Cei doi au murit acum 70-80 de ani.
Marți dimineaţa, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt concluziile preliminare ale expertizei antropologice asupra fragmentelor osoase, stabilindu-se că acestea sunt de origine umană și provin de la scheletele a doi bărbați, dintre care unul cu vârsta de 25-30 de ani, iar celălalt cu vârsta de 40-50 de ani, anunță într-un comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
„S-a stabilit, totodată, că oasele examinate nu prezintă leziuni traumatice sau de altă natură, iar decesul celor două persoane a survenit cu peste 70-80 ani anterior descoperirii acestora”, adaugă sursa citată. Craniile şi fragmentele osoase au fosut găsite de câţiva localnici aflaţi la arat.