Injunghiati la scoala

De: Cancan
Publicat: 21/09/2010 | 00:00
CERCETARI. Politistii au inchis strada pe care se afla liceul si au declansat o ancheta complexa pentru a stabili exact ce s-a intamplat in fata institutiei

Politistii au declansat o ampla ancheta dupa ce, in fata Liceului „Mecanica Fina”, a avut loc un scandal sangeros la care au participat trei elevi si parintii acestora. Potrivit unor surse din Politie, incidentul s-a produs dupa ce doi elevi, in varsta de 17 ani, s-au legat de un coleg mai mic, membru al clanului „Chira”. In urma acestei dispute, elevii si-au sunat parintii, care au venit imediat sa regleze conturile copiilor lor. Cearta dintre pusti a degenerat imediat intr-o rafuiala de strada, in urma careia un barbat a suferit rani la cap, iar cei doi pusti au ajuns la spital, injunghiati. Unul dintre acestia a fost intepat in fesa, in timp ce colegul sau a suferit o rana la picior. Adolescentii au primit ingrijiri medicale de urgenta, iar viata lor este in afara oricarui pericol.