“Inima” il scoate mai devreme pe Borcea din puscarie! Care sunt noile conditii legale de eliberare!
Daca noile prevederi legislative vor intra in vigoare, celebritati aflate dupa gratii, precum Cristi Borcea, se vor intoarce mult mai repede in sanul familiei!
Anii grei de inchisoare la care sunt condamnate definitiv persoanele gasite vinovate de judecatori pentru comiterea unor fapte penale nu sunt atat de grei pe cat par la prima vedere. Publicul larg isi imagineaza ca o pedeapsa de zece ani de inchisoare reprezinta chiar zece ani petrecuti in spatele gratiilor, din care se mai scade, sa zicem in jur de o treime, pentru buna purtare, iar detinutul este eliberat conditionat, spre exemplu, dupa aproximativ sapte ani de detentie. Lucrurile nu stau insa deloc asa, astfel ca, in unele cazuri, exista sanse foarte mari ca timpul de incarcerarea sa se reduca si mai mult!
Pedepsele sunt relative
In prezent, legea executarii pedepselor considera ca dupa trecerea a opt luni calendaristice, se considera executat un an din pedeapsa. In aceste conditii, orice persoana trimisa dupa gratii pentru comiterea unei infractiuni, primeste “un minus” de patru luni pe an din pedepsa, din care se mai scade, la final, si beneficiul primit la eliberarea conditionata. Potrivit unor surse judiciare, urmeaza a fi modificata din nou legea executarii pedepselor, modificari care ar urma sa intre in vigoare dupa aparitia in Monitorul Oficial!
Oferta pentru detinutii bolnavi: patru luni in loc de un an de inchisoare
Cu alte cuvinte, nici macar inchisoarea nu mai este ce a fost, iar de noua forma a legii vor beneficia persoanele de varsta a doua si cei cu grave probleme de sanatate. Mai exact, pentru persoanele incarcerate, trecute de varsta de 55 de ani, se va considera o perioada de sase luni calendaristice executate la un an din pedeapsa, iar pentru condamnatii cu boli cronice, perioada efectiv executata scade la patru luni pentru un an!
Jean Padureanu este intr-o situatie asemanatoare
De halucinanta decizie, in cazul in care aceasta va intra in vigoare, va beneficia un condamnat celebru precum Cristi Borcea, care se confrunta cu grave probleme cardiace si este internat in spitatul penitenciar Poarta Alba. In aceeasi situatie se afla si confratele sau din Dosarul Transferurilor, Jean Padureanu, despre care apropiatii sai s-au temut ca nu va supravietui regimului de detentie!
CITESTE SI:
Cristi Borcea a fost internat de urgenta in spital! Ultimele detalii despre starea sa de sanatate
Bomba a explodat! Cristi Borcea a facut sex dupa gratii. O sa ramai mut cand o sa afli cu cine
(M.N.)