O bucuresteanca de 30 de ani este suspectata de pruncucidere, dupa ce politistii au gasit decedat, intr-un sifonier de la domiciliul acesteia, copilul pe care l-ar fi nascut ea in urma cu putin timp.
Copilul avea banda adeziva lipita pe gura, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Politie.
Femeia a mers, in cursul zilei de vineri, la Maternitatea Giulesti, pentru un control ginecologic.
Medicul care a consultat-o a intrebat-o daca a nascut de curand, insa femeia a negat.
Intrucat semnele clinice contraziceau ce spunea femeia, doctorul a anuntat Politia.
In timp ce pacienta a ramas internata la maternitate, politistii au mers la domiciliul acesteia, aflat in cartierul Giulesti, unde au gasit, intr-un sifonier, un bebelus decedat, care avea lipita pe gura banda adeziva.
Femeia, care este cercetata pentru pruncucidere, risca pana la sapte ani de inchisoare.
R.R.