Situaţie revoltătoare în Vaslui, după ce inspectorii DSV au făcut controale în piaţă şi au descoperit carne de câine vândută la standuri, în loc de carne de miel! Se întâmpla chiar înainte de Paşte, când românii îşi făceau cumpărăturile şi carnea de miel (chipurile de miel) se vindea în cantităţi mult mai mari decât de obicei.
Nu au fost comunicate încă sancţiunile pentru comercianţii care au fost prinşi făcând acest lucru. Cei de la Direcţia Sanitar Veterinară au lansat imediat un avertisment în acest sens, pentru ca oamenii să verifice de două ori când îşi fac cumpărăturile.
“Siguranța alimentară a populației este o preocupare constantă a Autorității. Cu atât mai mult, în acestă perioadă, majoritatea acțiunilor instituției s-au concentrat pe acest obiectiv, iar controalele inspectorilor noștri, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, au fost intensificate.
În acest sens, atenționăm consumatorii că pentru a fi în conformitate cu normele sanitar-veterinare, carcasa de ovine (adulte sau miel) trebuie să prezinte întotdeauna capul și organele interne nedetașate, precum și ștampila oficială de control sanitar veterinar aplicată lizibil pe fiecare spată și pe pulpe”, au spus reprezentanţii DSV pentru vremeanouă.
Tentative de înşelăciune ale comercianţilor au existat întotdeauna, dar sunt şi metode prin care să poţi verifica foarte bine carnea de miel şi nu numai, înainte să o cumperi.
În primul rând, nu achiziţionaţi carnea de la negustorii ambulanţi, care vând marfa la marginea drumurilor, ori în locuri neamenajate şi care nu au o autorizaţie pentru comerţ.
Atunci când mergeţi în pieţe pentru cumpărături, luaţi carne doar dacă pe ambalaj este aplicată în prealabil în mod lizibil marca de sănătate. Fără etichete nu trebuie niciodată să o achiziţionaţi.
Cel mai sigur lucru pe care îl puteţi face este să cumpăraţi carnea de miel şi derivatele din carne doar de la unităţi care sunt înregistrate sanitar veterinar pentru astfel de comerţ şi care pot fi controlate de către reprezentanţii DSV.