Îngrijitoarea care a lovit o fetiţă din Centrul de plasament Balș a fost concediată
Îngrijitoarea de la centrul de plasament din Balș, acuzată că, la sfârşitul lunii august, ar fi bătut o fetiță în vârstă de nouă ani, cu dizabilități, a fost concediată. De sancţiuni nu a scăpat nici colega ei, care va primi, timp de trei luni, un salariu mai mic cu 10%.
Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului după ancheta desfășurată în urma apariției în mediul online a unor imagini revoltătoare. (VEZI ȘI: CUM A FOST FILMATĂ FETIŢA CU DIZABILITĂŢI DIN BALȘ)
Între timp, fata agresată de supraveghetoarele de la centrul de plasament din Balș, Olt, a fost inclusă încă de la momentul constatării faptelor într-un program de consiliere psihologică şi a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Prof. Dr. Obregia din Bucureşti, pentru evaluare.
„Doamna spune că a scuipat-o”
Conducerea DGASPC Olt a fost informată de incident în 29 august.
„Am intrat în posesia filmuleţului, iar ieri am fost cu managerul de caz şi cu şeful de serviciu şi am vorbit cu copiii şi tot ieri am demarat deja ancheta, conform legii, de cercetare disciplinară. Am suspendat activitatea doamnelor de acolo pentru a nu influenţa ancheta şi bineînţeles că am informat organele penale pentru rele tratamente aplicate minorului. Este un copil cu dizabilităţi care, uneori, din cauza afecţiunilor, are ieşiri agresive. Doamna spune că a scuipat-o, că ţipa şi că a acţionat aşa cum nu trebuie să acţioneze nicio persoană cu niciun copil, cu atât mai mult personalul care lucrează într-o instituţie de gen asupra unui copil. Din punctul meu de vedere, este intolerabil. Nu există scuză pentru un astfel de comportament”, a declarat atunci Rădiţa Piroşca.
Îngrijitoarea lucra în sistem de patru ani, însă şefa DGASPC Olt a spus că astfel de cazuri nu au mai fost semnalate.
Poliția anchetează cazul
„Situaţii de acest gen nu au mai fost semnalate, până acum, şi mă bucur că, discutând în particular, copiii mi-au spus că în afară de această doamnă niciunul dintre ceilalţi colegi care lucrează acolo nu are un astfel de comportament. Am discutat şi cu vecinii şi au confirmat şi ei. Filmuleţul a fost făcut de un copil”, a afirmat Rădiţa Piroşca.
Şi poliţia a declanşat o anchetă în acest caz. „Ne-am sesizat din oficiu şi se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Deocamdată se anchetează fapta”, a afirmat atunci purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
„Se aud ţipete şi nu putem să mai stăm în casă din cauza lor”
Vecinii din blocul unde este centrul de plasament au spus că nu este pentru prima oară când sunt incidente aici. „Se aud ţipete şi nu putem să mai stăm în casă din cauza lor. Le bat, ele ţipă”, spunea o locatară.
Fata se află de cinci ani în sistemul de protecţie, părinţii fiind decăzuţi din drepturi, astfel că minora a devenit adoptabilă.
Maria Vlaicu