Salvatore Popescu, inginerul român rătăcit prin Istanbul este internat la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din Capitală, iar medicii au decis să-l țină permanent sub supraveghere.(CITEȘTE ȘI: O ROMÂNCĂ DE 25 DE ANI ÎȘI VINDE VIRGINITATEA CU 1,1 MILIOANE €! DECLARAȚII ÎN PREMIERĂ)
După 26 de zile în care părea să-l fi înghițit pământul, Salvatore Popescu a fost găsit rătăcind pe străzi de trei tineri turci. Aceștia au reușit să afle de la el că e român și l-au dus la consulat. Potrivit libertatea.ro, inginerul român a trăit pe străzi și a mâncat de a primit de pomană. De când a fost adus în țară, Salvatore Popescu este internat la psihiatrie și, întrucât starea de confuzie persistă, medicii se tem că Salvatore Popescu ar putea dispărea din nou. Specialiștii spitalului continuă evaluările, iar un psiholog discută cu pacientul în încercarea de a afla cum de a dispărut timp de aproape o lună și ce s-a întâmplat în acest interval.(NU RATA, AICI: INGINERUL DIN PLOIEŞTI ADUS ÎN ȚARĂ DUPĂ CE A FOST DAT DISPĂRUT ÎN ISTANBUL ARE TULBURĂRI DE MEMORIE. SOȚIA SA: ”E VIU, TRĂIEȘTE, ASTA CONTEAZĂ”!)
”Întrucât starea de confuzie persistă, pacientul este supravegheat. Orice persoană confuză trebuie obligatoriu supravegheată. Stă într-un salon cu mai mulți bolnavi, pentru că nu poate fi lăsat singur. În plus, soția îl vizitează continuu”, a declarat o persoană din cadrul Spitalului de Psihiatrie Alexandru Obregia din Capitală, potrivit libertatea.ro
Ioana Dima, soția inginerului Salvatore Popescu, a declarat pentru Mediafax că nu cunoaște detalii despre cum a fost găsit bărbatul său, dar i s-a spus că a fost dus la Consulat de mai mulți tineri.
“Nu cunosc detalii. Nu știu cum a fost găsit. A fost dus la Consulat de niște tineri. Nu am avut când să vorbim, totul s-a petrecut foarte repede, el a intrat repede în spital”, a spus Ioana Dima.
Întrebată cum a reacționat inginerul atunci când a văzut-o, Ioana a declarat că acesta s-a bucurat, dar este vizibil că a trecut peste o traumă.
“S-a bucurat când m-a văzut. E viu, trăiește, ne recunoaște, asta contează. E după un șoc, o traumă, nici nu știu cum să reacționez. Atât știu că este acasă”, a mai declarat Ioana Dima.