„Mamaaa, ce gol, frate!", atat a apucat sa spuna Nicolae Manea dupa ce a vazut executia lui Matic care a scris istoria partidei din Giulesti.
Apoi si-a facut cruce. Semn ca surpriza a fost pentru el mai mare decat zapada care s-a abatut vineri asupra Bucurestiului. Rapidul a castigat trei puncte, dar meciul nu s-a terminat nici dupa cele 90 de minute, fiindca oficialii lui Poli au contestat si inainte si in timpul, dar si dupa joc faptul ca giulestenii i-au folosit pe Varga si Balan, „stelele” transferate pe ultima suta de metri.
Nu s-a implinit visul lui Marian Iancu de a castiga partida pe gazon si, probabil, va incerca sa-i salveze onoarea si scaunul lui Sabau la masa verde. Pe teren insa lucrurile au stat altfel. Rapidul si Poli au jucat fotbal, in ciuda prognozelor. Dupa mai putin de jumatate de ora, Matic a deschis scorul printr-un sut senzational la vinclu de la 25 de metri. Apoi s-a jucat de la egal la egal.
Gazdele puteau sa-si mareasca avantajul, Poli putea egala. Nu s-a intamplat niciuna din cele doua variante. Nici Contra, introdus dupa pauza nu a mai fost jucatorul providential, nici Chiacu nu a avut puterea de a impinge mingea in plasa. Tabela a inghetat la minutul 27.
Rapid – Poli Timisoara 1-0 (1-0)A marcat: Matic ’27Cartonase galbene: Ionita ’59 / T. Balan ’32
Rapid: Bornescu – Helder, Ricardo Fernandes, Iencsi (A. Iordache ’64 ), Ciz – Matic – Herea, Spadacio, T. Balan (Grigorie ’73), Varga- Ionita (Raduta ’86). Antrenor: Nicolae Manea
Poli: Taborda – Luchin (Cozac ’72), Mera, Nibombe, Sepsi – Chiacu, Alexa, Bourceanu, Chitu (Contra ’55)- Goga, Parks (Mansour ’65). Antrenor: Ovidiu Sabau
Arbitri: Marius Avram – Eduard Dumitrescu, Adrian Vidan Spectatori: 8.000