Garbine Muguruza (3 WTA) şi Johanna Konta (10 WTA) au fost eliminate în turul secund de la Australian Open. Garbine Muguruza, a pierdut surprinzătorîn faţa jucătoarei din Taiwan, Su-Wei Hsieh (88 WTA), scor 6-7, 4-6.
În turul al treilea Hsieh se va duela cu Agnieszka Radwanska (35 WTA).
Muguruza şi Halep s-ar fi putut afla faţă în faţă în semifinalele competiţiei dacă cele două ar fi mers ceas până în această fază la Australian Open.
Eliminarea din turul doi de la ediţia din acest an a Australian Open o va costa foarte scump pe Garbine Muguruza. numărul 3 WTA a ajuns în sferturile de finală de la Australian Open anul trecut, şi în consecinţă va pierde puncte preţioase în lupta pentru locul 1 WTA, poziţie pe care se află Simona Halep.
Înaintea acestui Grand Slam, Gabrine Muguruza avea 430 puncte de apărat, dar încasează doar 45 de puncte pentru performanţa din acest an, deci va pierde numai puţin de 385 de puncte.
Distanţa Muguruzei faţă de Halep, înainte de refacerea clasementului, era de 375 de puncte. La acestea se vor adăuga aceste 385 de puncte pe care Muguruza le-a pierdut în urma eliminării în turul doi la Aiustralian Open plus punctele pe care Halep le va acumula în continuare în urma parcursului pe care îl va avea la Australian Open.
O altă surpriză consemnată în această dimineaţă a reprezentat-o eliminarea jucătoarei Johanna Konta. Numărul 10 WTA a pierdut în faţa americancei de 23 de ani, Barnanda Pera (123 WTA), scor 4-6, 5-7, în primul meci al zilei de pe terenul numărul 2. Simona Halep ar fi putut da peste britanică în sferturile de finală ale competiţiei. Pera va juca în turul următor împotriva cehoaicei Barbora Strycova (24 WTA).
Cristi P.