Scandalul izbucnit după ce Principele Nicolae nu a fost primit de bunicul său a ajuns şi în presa de peste hotare. Totuşi, Casa Regală a României a primit şi veşti bune din Elveţia, unde Regele Mihai I s-a retras de mai bine de un an.
La câteva ore după ce s-a spus că Majestatea Sa mai are câteva zile de viaţă, se pare că starea de sănătate s-a stabilizat, iar activitatea familiei şi a personalului medical care-l îngrijeşte pe suveran, în lupta cu boala, a revenit la normal.
Citeşte şi: Anunţul trist despre Regele Mihai! A fost făcut chiar de consilierul Majestăţii Sale
“Surse apropiate de secretaritul familiei regale ne-au spus că Regele este în stare stabilă. conştient, cooperant cu cei din jurul său.
Personalul care îl îngrijeşte au schimbat turele aşa cum se întâmplă în mod normal, de 2 ani de zile, de când regele este în suferinţă.
Pe de altă parte, personalul casei a făcut cumpărături şi au adus provizii pentru mai multe zile.
Acum i-am văzut pentru prima dată de la începutul săptămânii pe Principesa Margareta şi pe Princepe Radu, soţul ei. Au venit îmbrăcaţi elegant, afirmau o stare liniştită. Toate aceste lucruri ne fac să ne gândim să starea Majestiăţii Sale este una bună”, a transmis corespondentul Pro TV în Elveţia, Cătălin Radu Tanase.
În urmă cu un an şi jumătate, Regele Mihai I s-a retras din viaţa publică, din cauza bolii chinuitoare: carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică. Majestatea sa a fost vizitat foarte des de familie, iar câteva măicuţe l-au îngrijit în permanenţă . În ultimul timp însă, când starea de sănătate a regelui s-a agravat drastic, cei mai apropiaţi oameni au vmers de urgenţă la Aubonne, un oraş din Elveţia, ca să-i fie aproape.