Procurorii de la Parchetul General au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, cine este inculpatul în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Afaceristul a pierit într-o explozie cauzată de o bombă pusă sub mașina sa.
Conform comunicatului de presă emis de procurorii Parchetului General, în data de 29 mai, Ioan Crișan a fost ucis de un asasin, în municipiul Arad. A fost stabilit traseul victimei, prin intermediul imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere. De asemenea, au fost analizate relațiile pe care le avea cu comercianții, pentru a putea stabili dacă cineva ar fi dorit să îi facă rău.
Ancheta derulată a relevat faptul că niciun partener de afaceri nu a dorit să-l pună în situații care să-l vătămeze. Societățile în care era implicat nu au relevat vulnerabilități sau un grad de risc ridicat. (CITEȘTE ȘI: Noi detalii în cazul asasinării lui Ioan Crișan ies la iveală. Omul de afaceri, ucis cu o bombă folosită în teatrele de război)
Peste 400 de persoane au fost supuse audierilor și s-au efectuat mai multe percheziții la domiciliile suspecților. Au fost efectuate și finalizate mai multe constatări balistice, fizico-chimice, traseologice și expertize genetice pentru a putea vedea care a fost exact tipul de explozibil folosit.
În prezent, procurorii de la Parchetul General au dezvăluit că nu a fost stabilit un vinovat pentru crima din Arad.
„Din punct de vedere al stadiului cercetărilor, urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (in rem), până în acest moment nu s-a dispus continuarea urmăririi penale față de o persoană. Poliția Română a furnizat sprijin prin alocarea ofițerilor și agenților de poliție pentru delegarea de activități, principala structură care efectuează acte de urmărire penală în cauză fiind Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR. Capacităţile tehnice ale structurilor IGPR au fost disponibile pentru efectuarea cu celeritate a actelor de urmărire penală, astfel încât versiunile de anchetă verificate să nu întâmpine întârzieri.”, se arată în comunicatul de presă emis de Parchetul General. (CITEȘTE ȘI: Răsturnare de situație în cazul crimei de la Arad. Detaliul din telefonul lui Ioan Crișan care ar putea răsturna ancheta)