Războiul din Ucraina ia proporții terifiante, iar detaliile despre ororile comise de armata rusă sunt absolut inimaginabile. Recent, Direcţia Principală de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina a susţinut că a interceptat o nouă convorbire între un militar rus şi familia de acasă. Conversaţia a fost făcută publică pe conturile de Facebook şi YouTube ale instituţiei.
În discuţia cu mama sa militarul, identificat ca fiind Constantin Solovyov (20 de ani), povesteşte cu lux de amănunte cum decurge un „interogatoriu” cu prizonerii ucraineni. Aceştia sunt torturaţi printr-o metodă denumită „21 de trandafiri”. De acest lucru se ocupă ofiţerii FSB, dar şi militarii ruşi se implică. Până ajung ofiţerii din serviciul de informaţii sau comandanţii lor din armată, soldaţii ruşi îi bat pe prizoneri pentru a-i „pregăti” pentru interogatoriu, scrie observatornews.ro.
”Știi aici, pe scurt, am participat și eu la asta. Ei au torturat prizonieri. Ofițerii FSB. Știi ce este un trandafir? Când înflorește, cum se deschide? Așa este de-a lungul oaselor, pielea este tăiată cu carne. Și apoi toate degetele. Acolo se face același lucru. Asta se numește 21 de trandafiri pe corpul unui bărbat”, i-a spus militarul mamei sale. Femeia l-a încurajat pe fiul său să continue ce face în Ucraina pentru că „ucrainenii nu sunt oameni”. Ba mai mult decât atât, femeia i-a mai spus fiului său că şi ea ar proceda la fel dacă ar fi în locul lui.
Constantin Solovyov, care potrivit armatei ucrainene ar face parte din trupele ruse din Harkov, mai spune că deja nu-l mai interesează ce se întâmplă în Ucraina şi că s-a detaşat emoţional. „Conștiința a încetat să mai roadă după ce numărul victimelor a trecut de 20”, spune soldatul.
Acesta continuă discuţia şi îi spune mamei sale că atunci când se întoarce acasă vrea să-şi tortureze tatăl folosind ce a învăţat în armată. ”Așa că să-i facem și lui tata, 21 de trandafiri. Da? Să începem cu tata, iar dacă nu înțelege, îi mai facem cinci. Păi, ce, zice că oricum nu va avea de lucru. Prin urmare, el nu are nevoie de mâini”, mai spune rusul.
Sursa foto: Pexels.com