Înfiorător! La cât a rămas blocat acul kilometrajului, după ce fostul voleibalist român a adormit la volan! Locul accidentului e blestemat

De: Cancan
Publicat: 18/12/2017 | 12:27

Citeşte şi: Carmen Harra a avut dreptate? A murit într-un accident rutier

 În urma impactului violent, acul kilometrajului din bordul maşinii lui Lucian Mătuşoiu a rămas blocat la 140 de km/h. Anchetatorii, dar şi medicii sunt de părere că dacă viteza ar fi fost mai mică, fostul mare jucător al Universităţii Craiova ar fi avut şanse la viaţă.

Citeşte şi: Singura imagine cu fostul sportiv în timp ce era resuscitat de medici pe caldarâm

Conform unor foşti colegi, Lucian Mătuşoiu lucra în Anglia şi se întorcea de acolo acasă, în Craiova, unde urma să îşi petreacă sărbătorile de iarnă. Din nefericire, acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar rudele se pregătesc de înmormântare. Localnicii din Butoşeşti, judeţul Mehedinţi, vorbesc despre un blestem grav. Şi asta pentru că în zona în care s-a produs tragedia au avut loc şi alte nenorociri în care au fost implicaţi şi copii.

Cred ca în luna decembrie a murit câte o persoană în ultimii 3 ani. Iar în ultimii 10 ani în localităţile Butoiesti şi Arginesti sunt 15 – 20 decese, poate mai multe. O zona periculoasă, strada dreapta de aproximativ 7- 9km care tentează piciorul drept al multor şoferi. De la copii loviţi în plin pe strada, accidente frontale, neatenţie, băutură, dar în cele mai multe şi grave accidente este amprenta apăsată a vitezei excesive. Vina nu este a autorităţilor, ci a celor ce nu stiu sa preţuiască viata, păcat de ei., a scris unul dintre internauţi când a văzut imaginile de groază.

Fostul voleibalist va fi condus pe ultimul drum mâine. Lucian Mătuşoiu a fost unul dintre jucătorii emblematici ai Universităţii Craiova, coleg cu Nicu Stoian, Marcel Zlotea, Dănuţ Pascu şi mulţi alţii.

Este o pierdere grea pentru voleiul craiovean, dar mai ales pentru mine, pentru că am fost cu el împreună din clasa a cincea, apoi, la juniori, la facultate. Nu ştiu ce să mai zic, a spus Dan Pascu, fost coleg cu Lucian Mătuşoiu.

Aşa arată maşina lui Lucian Mătuşoiu, după fostul sportiv a adormit la volan. Sursa foto: Facebook

Vă reamintim că accidentul înfiorător s-a petrecut în dimineaţa zilei de sâmbătă, 16 decembrie. Potrivit informaţiilor date de poliţişti, fostul spotiv ar fi adormit la volan, iar impactul mortal a avut loc pe raza localităţii Butoieşti, din judeţul Mehedinţi. Medicii l-au resuscitat pe Lucian Mătuşoiu pe caldarâm, la câţiva paşi de maşina care a fost transformată într-un ghem de fiare.

Lucian Mătuşoiu s-a născut pe 18 iunie 1963, în Craiova. El a început voleiul la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” în anul 1975. A jucat la Universitatea Craiova până în anul 1992. În perioada anilor 1992 şi 1996 a jucat în Luxemburg şi Belgia.

Ulterior, fostul voleibalist a fost antrenor la Universitatea Craiova (feminin) în perioada 1996-2000. Iar între 2000 – 2003 a fost antrenor la Galaţi (feminin) – vicecampion.