Mihai Alexandru Nițescu, tânărul din Ploiești care și-a înjunghiat fosta profesoară de matematică, și-a premeditat sângerosul atac care a avut loc în liceul “Spiru Haret” din oraș. Rudele și cei care îl cunosc pe atacator s-au cutremurat când au citit postarea înfiorătoare făcută cu puțin timp înainte să o înjunghie grav pe fosta profesoară chiar în faţa cancelariei.
În vârstă de 22 de ani, Mihai Alexandru Nițescu a scris pe Facebook un mesaj în care anunţa că a venit timpul să se răzbune pe fosta profesoară de matematică pentru că l-ar fi lăsat corigent, pe vremea când îi fusese elev.
“M-ai dat afară din liceu. A venit timpul să mi-o plăteşti şi nimeni şi nimic nu mă putea opri. Nu am frică, milă, scrupule. O să îţi sune în cap tot ce ţi-am promis. Nici clamparu nu a făcut ce o să îţi fac eu ţie. L-ai vrut pe dracu, îl ai!”, a scris pe Facebook Mihai Alexandru Nițescu, tânărul care a înjunghiat o profesoară în Ploiești.
După ce și-a dus la bun sfârșit planul diabolic, agresorul a fugit, însă a fost însă prins în doar câteva minute de o echipă de jandarmi care era în zonă. Gheorghe Iancu, jandarmul care reținut, a descoperit în rucsacul acestuia un adevărat arsenal: un topor, o teslă, foarfece şi o sticlă băutură, relatează observator.tv.
În vârstă de 43 de ani, profesoara de matematică a ajuns în stare gravă la spital, în şoc hemoragic. Ea a fost operată şi, din fericire, în prezent, este în afara oricărui pericol. Victima lui Mihai Nițescu este soţia unui judecător din oraşul Ploiești.
Mihai Alexandru Nițescu a fost reţinut, iar procurorii urmează să ceară arestarea preventivă pentru 30 de zile. Oamenii legii au decis ca el să fie supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ în momentul atacului asupra fostei profesoare de matematică.