Infidelitatea Reginei l-a distrus! Ce s-a întâmplat cu Regele Spaniei, după ce a aflat că Letizia l-a „tradus” de mai multe ori

Publicat: 03/06/2024 | 10:13
Infidelitatea Reginei l-a distrus pe Regele Felipe /Foto: Profimedia

Casa Regală a Spaniei a fost dinamitată după ce în data de 28 mai jurnalistul Jaime Peñafiel a lansat noua sa carte „Tăcerile Letiziei”. Volumul a dezvăluit faptul că Regele Felipe a fost încornorat. Regina Letizia a fost acuzată de infidelitate, iar aventura amoroasă a acesteia cu Jamie del Burgo, fostul ei cumnat, a fost expusă public. Mai mult, se pare că soția monarhului a călcat strâmb de mai mult ori. Ce s-a întâmplat cu Regele Spaniei, după ce a aflat că Letizia l-a „tradus”?

Casa Regală a Spaniei trece printr-un alt scandal de proporții, după ce Regina Letizia a fost acuzată de infidelitate. Jaime Peñafiel este jurnalistul spaniol care spune că aceasta și-ar fi înșelat soțul. Aventurile amoroase ale Reginei au fost dezvăluite în noua carte a jurnalistului, fapt ce l-a pus pe Regele Felipe într-o poziție destul de incomodă. Cum a reacționat acesta după ce totul a fost făcut public?

(CITEȘTE ȘI: ŞOC LA CASA REGALĂ! REGELE ŞI REGINA SPANIEI AR TRĂI VIEŢI SEPARATE, DUPĂ CE LETIZIA A FOST ACUZATĂ CĂ AR FI AVUT O RELAŢIE CU FOSTUL CUMNAT)

Infidelitatea Reginei l-a distrus

Potrivit presei internaționale, se pare că Regele Felipe a fost copleșit de dezvăluirile făcute, iar infidelitatea Reginei l-a „devastat și distrus”. Așa cum spuneam, jurnalistul Jaime Peñafiel a scris în noua sa carte că Regina ar fi reînviat o poveste de iubire cu Jamie del Burgo, în timpul unei călătorii la New York în 2011. Deși jurnalistul susține că Regele „știa că Letizia îl înșela”, deoarece gărzile ei de corp erau obligate să raporteze unde se afla, se pare că dezvăluirea făcută de acesta l-a afectat mult pe Felipe.

În cartea „Tăcerile Letiziei”, jurnalistul vorbește despre aventura Reginei cu fostul său cumnat. Cei doi ar fi avut o relație pasională, care ar fi fost reluată în anul 2011. De asemenea, Jaime Peñafiel spune că aventura nu i-a fost străină Regelui, căci gărzile de corp au însoțit-o pe Letizia în timpul vizitei la New York, unde l-ar fi reîntâlnit pe presupusul ei iubit, iar acestea au fost obligate să raporteze tot ce se întâmplă către Felipe.

„În acea zi a fost însoțită de garda ei de corp, care, fără îndoială, ar fi transmis un raport Ministerului de Interne sau [Palatului] Zarzuela”, a scris jurnalistul, care a adăugat că regele a fost „devastat și distrus”, atunci când a aflat cele întâmplate.

Poveste de iubire dintre Letizia și Jamie del Burgo ar fi început în urmă cu mult timp. Bărbatul a fost căsătorit cu sora Letiziei, Telma Ortiz. Mai apoi, acesta a început o relație cu Regina înainte ca ea să-l cunoască pe Rege. Acesta chiar intenționa să o ceară în căsătorie, însă tocmai atunci Letizia l-a anunțat că a început să se vadă cu Felipe.

Mai mult, potrivit dezvăluirilor făcute de jurnalistul spaniol, fostul cumnat și Letiza s-au întâlnit la un restaurant cu o seară înainte de nunta ei fastuoasă din 2004. Atunci ea i-ar fi cerut să „nu o părăsească niciodată”. Deși povestea lor amoroasă s-ar fi oprit acolo pentru o perioadă, cei doi au reînviat-o în timpul unei călătorii la New York în 2011.

Chiar dacă Jamie del Burgo a fost un bărbat important în viața Reginei se spune că acesta nu a fost singurul cu care Letizia l-ar fi înșelat pe Regele Felipe. După toate cele întâmplate și după noile dezvăluiri făcute de jurnalistul spaniol, Regele ar fi distrus, chiar dacă încearcă să mascheze acest lucru.

(VEZI ȘI: PALATUL KENSINGTON, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ DESPRE KATE MIDDLETON. SCENARIUL DE CARE SE TEMEAU CU TOȚII)