Doi pacienți ai unui centru de dializă din orașul Bistrița, dar și alți trei beneficiari şi o infirmieră de la un azil se numără printre cele 11 cazuri de coronavirus confirmare la nivelul județului în ultimele 24 de ore.
„Două persoane dintre cele confirmate cu coronavirus sunt pacienţi ai Centrului de dializă Diaverum. Printre pacienţii confirmaţi cu coronavirus se află şi patru persoane din cadrul unui alt centru de asistenţă pentru vârstnici din judeţul Bistriţa-Năsăud (o infirmieră şi trei beneficiari)”, menţionează Prefectura.
CORONAVIRUS. Comisia Europeană propune redeschiderea frontierelor externe ale UE începând cu 1 iulie
Anterior, au mai fost semnalate două cazuri de COVID-19 la Centrul pentru persoane vârstnice din Nuşeni, fiind vorba despre un cadru medical şi o persoană din rândul personalului auxiliar, ambele fiind declarate vindecate, potrivit Agerpres.
NU RATA: MAREA BRITANIE A ÎNCEPUT TESTAREA PE OAMENI A UNUI VACCIN ÎMPOTRIVA NOULUI CORONAVIRUS
Alte două cazuri de infectare cu noul coronavirus au apărut, în ultimele 24 de ore, printre salariaţii celui mai mare angajator din judeţ, o firmă româno-germană de cablaje cu peste 5.000 de angajaţi. În total, la această firmă au fost semnalate, până acum, nouă cazuri de COVID-19, dintre care patru au fost declarate vindecate, iar o persoană a decedat.
Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a transmis că, până la această dată, în judeţ au fost confirmate în total 378 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 265 de pacienţi s-au vindecat, iar 33 au decedat, astfel că numărul de cazuri active este, în prezent, de 80.