Se face greva foamei chiar și în plină pandemie de coronavirus! Doi asistenți medicali de la Spotalul Botoșani, inectați cu virusul COVID-19, au fost obligați să se interneze, deși sunt simptomatici și ar fi putut să se trateze acasă. Cei doi, soț și soție, au explicat situația aberantă în care se află pentru PRO TV.
“După câteva zile în care am încercat să demonstrez că nu am nimic şi că pot sta acasă, am aflat din grupul nostru de colegi că o parte dintre noi nu au sunat la 112, sunt bine merci acasă şi nu vine nimeni după ei şi am început să îmi pun anumite semne de întrebare despre legalitatea acelui ordin. Ne-am dat seama că am fost cei mai proşti din lume”, a declarant Doina Grigore, asistent medical. (CITEȘTE ȘI: OFICIAL! CORONAVIRUS ARE 6 NOI SIMPTOME. EXPERŢII AU ANUNŢAT LISTA COMPLETĂ DE SEMNE CARE ANUNŢĂ CĂ AI COVID-19)
Cei doi au intrat în greva foamei în semn de protest față de decizia luată. Ei cer, de asemenea, retestarea și spun că vor chiar să revină la muncă, la Spitalul Județean, dacă rezultatele ies negative.
NU RATA: SE TRANSMITE SAU NU CORONAVIRUSUL ÎN APA MĂRII? CE SPUN SPECIALIȘTII
”E o meserie pe care ne-am asumat-o cu mult timp în urmă dar nu aş mai vrea această funcţie de conducere pentru că m-am simţit umilit prin această minciună care m-a adus la spital când nu era neapărat nevoie. Am intrat în greva foamei şi am început să ne plângem în stânga şi în dreapta”, a dezvăluit Florel Grigore, asistent-șef.