Industrializarea Bucureștiului (II – Uzinele Republica)

Imaginați-vă un câmp pe care abia îl poți cuprinde cu vederea plin de ruine și hale părăsite. A fost tot ce a rămas din ceea ce odată era mândria industriei comuniste.

Din prestigioasa ”academie de țevi”, așa cum o alintau angajații, Uzina Republica a ajuns doar un alt paradis al hoților de fier vechi.

Construită în anii ’30 de industriașul Nicolae Malaxa,  Uzina Republica producea 200.000 de tone de țeavă pe an încă din perioada interbelică. Pentru că înainte de comunism se acorda atenție inclusiv arhitecturii fabricilor, Malaxa i-a încredințat proiectul arhitectului Horia Creangă, al cărui rezultat era deosebit. Un stil foarte modernist pentru acea dată, care aducea a art deco. Un  stil care se deosebea prin forme geometrice, generate de era tehnologică a secolului XX.

Uzina Republica a devenit un adevărat mit al comunismului: presa de partid o dădea exemplu mai mereu pentru productivitate și reușită, iar Ceaușescu însuși vizita des uzinele pentru diverse materiale de propagandă – faimoasele ”vizite de lucru”. Cine îndrăznea să vorbească de rău perla industriei comuniste, risca sancțiuni drastice din partea autorităților.

După 1989, însă, Republica a căzut în uitare. Cu tehnologii tot mai învechite, statul a lăsat-o de izbeliște până când a fost prea târziu să se mai facă ceva. În 2007, o firmă indiană cumpără toate utilajele, le dezmembrează și le trimite pachet în India. Rămâne în urmă o fantomă. Fantoma a două epoci ale Bucureștiului.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic