Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut după ce au fost anchetate cele 10 bănci bănuite de înțelegeri

Publicat: 04/11/2022 | 17:08
Bancnote de 200 de lei

Vineri, 4 noiembrie 2022, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 8,16% pe an, de la 8,19% pe an, joi, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Iată cât era la începutul anului indicele ROBOR.

Pentru cei care nu cunosc încă acest lucru, ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) reprezintă rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.

Astăzi, 4 noiembrie, Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 8,16%, de la 8,19%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei. Indicele ROBOR la 6 luni a coborât la 8,28% pe an, de la 8,30% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a rămas la nivelul de joi, de 8,44% pe an. La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

CITEȘTE ȘI: POVESTEA TRAGICĂ A LUI MARIUS, UNUL DINTRE ROMÂNII CARE NU MAI FAC FAȚĂ RATELOR BANCARE: „PLECĂM DIN ȚARĂ”. CUM A AJUNS ÎNTR-O ASEMENEA SITUAȚIE

10 bănci sunt anchetate de către Consiliu Concurenței

Joi, 3 noiembrie, Consiliul Concurenţei a anunţat că a încheiat inspecţiile la băncile bănuite că ar fi crescut artificial valoarea ROBOR. O concluzie clară ar putea apărea însă abia peste doi ani, fiind vorba despre o anchetă extrem de complexă.

Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referinţă pentru ROBOR şi ROBID).

Mai mult, inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, a subliniat Consiliul Concurenţei. Inspecţiile au fost demarate la data de 1 noiembrie.

”Piața banilor este o piață liberă, în care prețurile, ratele dobânzilor, se formează pe baza lichidității, raportul cerere-ofertă. Băncile sunt în concurență pentru a-și acoperi nevoia de lichiditate prin atragerea de resurse de la clienți”. Este explicaţia oferită de Asociaţia Română a Băncilor, după ancheta declanşată de Consiliul Concurenţei în cazul evoluţiei ROBOR. Şeful instituţiei, Bogdan Chiriţoiu a anunţat că va investiga şi creşterea IRCC.

”Diferența între ROBOR și IRCC este că la ROBOR e disponibilitatea de a face o tranzacție, la IRCC sunt tranzacțiile efective. Evident că ne uităm la tot ansamblul. O creștere a dobânzilor în piaţa este normală, e mecanismul prin care luptăm cu creșterea preţurilor. Noi nu investigăm creșterea dobânzilor în sine, ci vrem să vedem dacă nu cumva pe acest climat unde era normal să aibă loc o creștere a dobânzilor nu există și o înțelegere între unii actori de pe piață să facă o creștere mai mare decât ar fi ea justificată”, a mărturisit Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

VEZI ȘI: CUM POȚI SĂ-ȚI FACI CREDIT LA BANCĂ FĂRĂ DOBÂNDĂ SAU COMISION. CINE POATE BENEFICIA DE NOUA LEGE