Indesati in rumegus
Cimitirul Ghencea a fost inchis ieri, de la primele ore ale diminetii, si doar cateva persoane au participat la exhumarea ramasitelor cuplului Ceausescu. Urmasii lui Nicolae si Elena Ceausescu au dorit discretie, astfel ca portile cimitirului au fost incuiate pana aproape de ora 10.00 Dupa ce groparii au adus la suprafata ramasitele pamantesti, medicii legisti au prelevat probe pentru a fi folosite intr-un test ADN. Acestea vor fi comparate cu mostrele lui Valentin Ceausescu, singurul copil in viata al cuplului, precum si cu cele ale altor descendenti, iar „testele vor dura chiar si sase luni, daca probele au fost degradate de umezeala sau alti factori”, dupa cum a precizat Dan Dermengiu, directorul INML. Dupa exhumare, ramasitele fostilor sefi de stat au fost ingropate inapoi, in acelasi loc. Doar sotul Zoiei Ceausescu, fiica cuplului prezidential, care a murit de cancer in 2006, a participat la exhumare, spunand ca Valentin se simte rau. „Inclin sa cred ca socrii mei sunt acolo, am vazut paltonul si pantalonii gauriti de gloante. S-au mai gasit si centura si caciula lui Nicolae Ceausescu. Nu pot fi insa convins decat dupa proba ADN”, a declarat Mircea Oprean. Ramasitele lui Nicolae Ceausescu s-au conservat mai bine, iar cele ale Elenei erau mai degradate din cauza solului mai umed. „Ei n-au fost ingropati crestineste”, a adaugat Oprean, pentru ca, in loc de giulgiu, in sicrie a fost pus rumegus. „O decizie corecta” „Solutia justitiei este corecta. Vine tarziu, dar trebuie sa multumim justitiei pentru aceasta decizie. Trebuie sa i se dea familiei trupul celui mort, ca asa este normal”, a declarat Paula Iacob, avocata care ani la rand i-a reprezentat in instante pe urmasii familiei Ceausescu.