Incredibila telenovela a regizorului dansatoarei Jasmine! A renuntat la copil

De: Cancan
Publicat: 12/05/2011 | 00:00
Apropiati. George Ciubotaru si dansatoarea din buric Jasmine au fost pozati in timp ce se distrau intr-un club de fite din Capitala

Regizorul Ciubotaru, care a fost chemat in instanta de dansatoarea Cristina Cojocaru pentru a da semnatura ca nu are nicio pretentie asupra micutei Bianca, s-a prezentat in urma cu doua zile la Judecatoria Sectorului 2 si a incheiat socotelile cu fosta iubita. „Am semnat ca sunt de acord ca fetita sa fie luata de mama ei dincolo de granita, fiindca fosta iubita vrea sa plece in strainatate. Au fost de indeplinit niste formalitati”, a marturisit George Ciubotaru pentru CANCAN. Culmea, regizorul sustine ca, desi numele sau apare in certificatul de nastere al fetitei, aceasta nu ar fi a lui. „Nu am spus nimanui acest lucru pana acum. De fapt, eu am declarat fetita ca si cum ar fi a mea si am recunoscut-o deoarece nu am vrut ca fosta mea iubita sa aiba un copil din flori. Nu voiam ca pe certificatul copilului sa apara o linie in dreptul tatalui. Spun cu mana pe inima ca fetita nu este a mea, nu sunt eu tatal biologic, am depus in instanta si rezultatele testului ADN”, a mai adaugat Ciubotaru.

Acuzat ca a batut un sofer in trafic

La finele anului trecut, regizorul Ciobotaru a fost reclamat la politie de un sofer care sustinea ca a fost injurat si batut in trafic pentru un loc de parcare. Desi acuzatiile erau destul de grave, in decembrie 2010 anchetatorii au dispus neinceperea urmaririi penale, deoarece nu au gasit nicio proba impotriva lui Ciubotaru si au suspectat ca reclamatia ar fi fost depusa pentru un santaj ieftin. Ieri, Ciubotaru a recunoscut ca a dat cu subsemnatul la Sectia 3 din Capitala, insa a tinut sa precizeze ca nu l-a lovit pe reclamant, ci doar l-a injurat. „A fost o disputa in trafic. Eu am asteptat sa iasa o masina din parcare si, cand am incercat sa plec de pe loc, un alt sofer s-a strecurat in fata mea. I-am zis ca nu e frumos sa faca asemenea chestii si am vrut sa plec. Insa respectivul si-a cerut scuze si s-a prefacut ca iese din parcare, sa imi faca mie loc. Culmea, si-a asezat masina mai bine, a incuiat-o si a dat sa plece. Nu era normal sa-l injur? Cine ar fi stat nepasator, cand altul il ia peste picior? Nu i-am dat nici macar o palma, iar de bataie nu poate fi vorba”, ne-a declarat Ciubotaru. El a fost anchetat doua luni, timp in care politistii n-au reusit sa stranga nicio proba la dosar, in afara de declaratia reclamantului, care parea ca incearca sa „stoarca” bani de la Ciubotaru. „Cativa politisti mi-au zis ca e posibil ca cel cu sesizarea sa vrea bani de la mine, ca de aceea ar fi apelat la acest tertip. Ma stiam nevinovat si le-am zis sa faca ce vor ei cu dosarul, fiindca eu nu ii voi da niciun leu respectivului”, a mai adaugat regizorul dansatoarei Jasmine.