Incredibila poveste de viaţă a lui Sorin de la Viţa de Vie! Fiul său a fost respins de la 10 grădiniţe, pentru că are sindrom Down

De: Cancan
Publicat: 13/02/2013 | 13:39

Foarte puţină lume ştie că Sorin Tănase este tatăl unui băieţel în vârstă de 7 ani ce suferă de sindromul Down. El şi soţia, Gabriela Tănase, medic stomatolog, au trecut prin momente dificile la naşterea copilului.

„Bine, bine e copilul meu, îl iubesc, dar ce fac mai departe? Şi nimeni nu a ştiut. Îl iei şi îl creşti. Nimeni nu ne-a spus absolut nimic, unde să mergem, ce să facem, toată lumea se uita ciudat la noi ! Ca şi cum asta e, ai securea deasupra capului, descurcă-te. Peretele ăsta imens de necunoaştere a părut din ce în ce mai înalt pe măsură ce noi încercam să aflăm mai multe informaţii despre cum ar fi mai bine să creştem un copil cu sindrom Down”, a povestit Sorin în emisiunea „Tinereţe fără bătrâneţe”, la DIGI 24.

Cei doi soţi au înfiinţat fundaţia „UpDown” iar printre primii care i-au sprijinit cel mai mult au fost chiar colegii lui de trupă. Au organizat concerte caritabile şi au donat fundaţiei procente din vânzarea albumelor: „Am primit cel mai mare suport, eu personal, ca un tătic cu copil cu sindrom down din partea formaţiei. Ei au fost evident mai mult decât voluntari şi s-au implicat în orice fel de acţiune pe care am întreprins-o în folosul asociaţiei. Necondiţionat ”.

Însă problemele nu se termină niciodată. Deşi legea le dă dreptul copiilor cu sindrom Down să înveţe alături de ceilalţi, în realitate uşile unităţilor de învăţământ se închid, rând pe rând, în faţa părinţilor. „Am dat cu nasul în vreo 10 uşi de grădiniţă. Aveau locul până în momentul în care spuneam că are sindrom Down. Când spuneam că are sindrom Down nu mai aveau locuri. Depinde de societate dacă noi evoluăm frumos, va evolua şi el frumos şi va fi integrat în societate. Dacă va fi ca până acum, nu îi văd un viitor şi nu le văd un viitor în această societate în care dacă te duci cu el în parc sunt părinţi care îşi iau copiii de lângă el să nu se îmbolnăvească. Sau se uită ca la poartă nouă. Cam aşa se uită unii”, a explicat soţia lui Sorin Tănase.
 

(D.B.)