Incredibil! Un model de 33 de ani a obținut 100 000 de lire sterline vânzându-și… ciorapii nespălați. Roxy Sykes din Marea Britanie și-a creat o pagină de Instagram, însă nu una oarecare. Este vorba despre o pagină destinată celor care au un fetiș pentru… picioare. Modelul în vârstă de 33 de ani a intuit potențialul unei asemenea ”afaceri” și s-a pus imediat pe treabă. În foarte scurt timp, doar arătându-și picioarele, Roxy a reușit să atragă 50 000 de următori. Numai că nu s-a oprit aici.
Londoneza Roxy Sykes a avut o idee care i-a adus un profit extraordinar și care s-a transformat într-o afacere de succes. A început să-și vândă ciorapii – nespălați, firește – pentru sume cuprinse între 20 și 200 de lire sterline. Iar amatorii nu au lipsit, informează Daily Mail.
O astfel de afacere a fost pusă la punct după ce femeia a observat cât de mulți bărbați îi laudă picioarele și discută pe seama lor. Astfel, atingând coarda sensibilă a acestora – fetișul pentru picioare – modelul de 33 ani a reușit să facă profit mult mai repede decât ar fi crezut inițial.
Roxy Sykes își conduce ”afacerea” de succes ”cu picioarele” și se bucură de un succes teribil. Activează deja de patru ani și spune că – într-o lună ”bună” – poate câștiga și 8000 de lire sterline.
”După ce mi s-a spus că am picioare frumoase, m-am gândit să îmi fac un cont social media pentru a le arăta tuturor”, mai spune modelul de 33 de ani.