Incredibil! Primul pacient român suspect de coronavirus, plimbat prin spital doar cu o mască sanitară
Suspiciune de coronavirus și în Bacău, după ce un băcăuan a mers la spital și le-a spus medicilor că a fost în China, în urmă cu opt zile. Din primele investigații, persoana acuza simptome specifice gripei. Pacientul este transferat la Institutul Matei Balş din Capitală, unde va fi ţinut în carantină, până când medicii vor confirma sau nu diagnosticul. Mâine, alţi 25 de români, membri ai Ansamblului Folcloric din Mioveni, se vor întoarce în ţară din Beijing.
În timp ce personalul medical a fost echipat cu costume speciale, suspectul de coronavirus a fost plimbat printre alţi pacienţi doar cu o mască pe faţă. Deşi, conform protocolului, ar fi trebuit pus într-o izoletă cu presiune, care să nu permită răspândirea virusului, potrivit Observator.
”Este vorba de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care s-a întors din China. Pe avion a acuzat stări febrile, dar apoi odată ajuns în Bacău s-a simțit mai bine. Spune că au urmat zile în carea acuzat doar tuse, iar astăzi, pe fondul revenirii unei stări de febră, s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, unde i s-au recoltat probe și au fost trimise la Institutul Matei Balș, și așteptăm rezultatele”, a spus Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău.
Pacientul a fost introdus în camera de izolare și i s-au efectuat toate investigațiile necesare. Imediat s-a luat legătura și cu Institutul Matei Balș.
„Rămâne de văzut dacă tânărul are coronavirus sau nu. Totuși am aflat că el ar fio fost la 1.000 de kilometri distanță față de focarele de infecții din China. Rămâne de văzut”, a spus Adrian Popa, directorul Spitalului Județean Bacău.
În cazul în care se va confirma coronavirusul, situația pare complicată având în vedere timpul lung în care băcăuanul a intrat în contact cu alți băcăuani.