Studenta care anul trecut, în octombrie, şi-a abandonat nou-născutul pe un câmp de pe raza oraşului Gura Humorului, lăsându-l pradă câinilor vagabonzi, a aflat astăzi verdictul judecătorilor.
Iuliana Lucica Galiş, de 19 ani, din Poiana Micului – Mănăstirea Humorului, a fost condamnată la patru ani de închisoare, cu suspendare.
Norocul ei, dar şi al micuţului abandonat, a fost acela că un crescător de capre care a trecut prin zonă a auzit scâncetele bebeluţului şi a anunţat autorităţile.
Iuliana Lucica Galiş, studentă în primul an la Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, a ascuns sarcina de familie şi prieteni şi a născut în Maternitatea Spitalului Judeţean Suceava, cu cinci zile înainte de a-şi abandona nou-născutul.
Tânăra a fost decăzută din drepturile părinteşti, iar copilul a rămas în grija părinţilor inculpatei. Sentinta nu este insa definitiva.
Claudiu Sandu