Incredibil! Doi români au fost bătuţi în Marea Britanie, după ce au fost întrebaţi de unde sunt! Cum comentaţi aşa ceva?

De: Cancan
Publicat: 08/02/2013 | 09:57

Poliţia din Sussex susţine că cei doi români, în vârstă de 21 şi, respectiv, 27 de ani, locuiesc în Eastbourne şi aşteptau autobuzul în momentul în care au fost atacaţi.

Agresorii erau însoţiţi de două femei şi i-au întrebat pe români de unde sunt înainte de a-i lovi, informeaza Mediafax.

Poliţia din Sussex susţine că atacul, care a avut loc la 25 ianuarie, între orele 03.00 şi 03.30, a fost tratat ca atac rasist în formă agravantă.

„Din nefericire, nu avem descrierea detaliată a agresorilor dar ambii erau albi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. „Unul era slab, de aproximativ 1,82 metri înălţime, avea în jur de 21 de ani şi purta o geacă sport de culoare gri, în timp ce al doilea avea aproximativ 1,80 metri, constituţie medie şi în jur de 23 de ani”, a adăugat el.

„Nu există o înregistrare a camerelor de supraveghere cu incidentul, iar la momentul respectiv nu au fost martori oculari. Dacă cineva are vreo informaţie, îl rugăm să sune la poliţie cât mai repede posibil”, a continuat acesta.

(A.T.)