Incredibil! Deşi este anchetat pentru corupere de minori, Cristian Pomohaci a pupat pe gură copii la ultimul său concert!
Un bărbat a vrut să îi pupe mâna lui Cristian Pomohaci, dar fostul preot a refuzat.
Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie, decizia putând fi atacată la mitropolit în termen de 15 zile, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, părintele Oliviu Botoi.
„În urma judecării cazului părintelui Pomohaci, Consistoriul Eparhial s-a pronunţat şi a hotărât caterisirea părintelui Cristian Pomohaci. Aceasta înseamnă pierderea preoţiei pentru totdeauna şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti. Nu va mai putea îmbrăca haina preoţească. (…) Decizia a fost aprobată de ÎPS Irineu, este executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolit„, a spus reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia. (VEZI ŞI: Cristian Pomohaci, sărutat pe gură de un bărbat la ultimul său concert! Cum a reacţionat lumea atunci când l-a văzut pe preot)
Parchetul General a preluat luna aceasta, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, dosarul în care Cristian Pomohaci este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale.
Reprezentanţii Parchetului General au declarat că preotul şi cântăreţul Cristian Pomohaci este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 222 din Codul Penal, articol ce face referire la „fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se întalnească în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală„.