Incredibil! Cum a reușit un bărbat să rămână fără permisul de conducere deși nu consumase alcool.
Un șofer din Slatina a fost oprit în trafic pe 24 ianuarie, la ora 7:00 dimineața, de un echipaj al Poliției Rutiere Slatina. În urma testării cu aparatul etilotest, însă, oamenii legii i-au găsit o alcoolemie de o,07 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
„Pur şi simplu, eu ieşeam din tura de noapte. Sunt la o cură de slăbire, renunţ la masa de seară şi am mâncat fructe. Pe la ora 19.00, maxim 20.00, mâncasem două mere şi o banană. Poliţia m-a oprit în data de 24 ianuarie, la ora 7.06, scrie pe procesul verbal. M-au pus să suflu în etilotest şi a ieşit 0,07. Le-am spus că cel puţin în ultimele 48 de ore n-am consumat strop de alcool. Le-am spus că nu sunt de acord şi am cerut probe de sânge. Mi-au suspendat permisul pe 90 de zile şi mi-au dat amendă 1305 lei. (…) Acum, m-au anunţat că a venit rezultatul analizelor. M-am dus la Poliţie să iau rezultatele, care arată zero alcoolemie”, a declarat şoferul, pentru Mediafax.
Potrivit Poliţiei Olt, bărbatul îşi poate recupera permisul doar în instanţă, iar odată depusă contestaţia va putea conduce maşina până la finalizarea procesului.
„La momentul testării, şoferul a avut o alcoolemie de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Are posibilitatea să solicite recoltarea de probe biologice. Le-a solicitat, iar analizele au arătat zero. La momentul acesta, din punct de vedere legal, poliţiştii nu-i pot restitui permisul. Şi atunci, trebuie să meargă la instanţă şi să solicite anularea procesului verbal şi a sancţiunii complementare. În momentul în care depune contestaţia, primeşte un certificat de grefă. Cu acest certificat merge la Serviciul Rutier şi permisul îi este restituit pe loc. Până la finalizarea procesului, va putea circula”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt IPJ Olt, conform sursei citate.