Cu toate că au câştigat cu uin penalty foarte uşor acordat de Adrian Comănescu şi o eliminare gratuită pentru adversatri derby-ul pentru primul loc în Liga I cu CSU Craiova, ardelenii susţin că nu au parte de tratament preferenţial din partea arbitrilor. Asta deşi în cele nouă runde, CFR-ul a beneficiat de numai puţin de patru penalty-uri, toate fiind transformate!
„Este o invidie şi o ură împotriva noastră în ultimii ani, de când am fost campioni de mai multe ori şi am câştigat 9 trofee. Şi acum, oamenii simt că putem lua al 10-lea trofeu şi încep să-şi ia măsuri. Toate campioanele au beneficiat de arbitraje bune. Nu este un tratament preferenţial pentru CFR Cluj, pentru că arbitrii sunt tentaţi să fie mai aplecaţi către cei puternici, către cei mai buni. Oricum, eu nu înţeleg cum se fac delegările arbitrilor. Spre exemplu, arbitri din Bucureşti vin la noi acasă, dar niciodată un arbitru din Cluj nu ne arbitrează. Arbitrii din Cluj sunt mai proşti? Am văzut că pe unii nu-i interesează că îşi pierd meciurilor, ci au treabă cu noi şi se bucură dacă pierdem noi meciurile. Iar dacă li se pare că arbitrul a greşit, fac imediat mare tam-tam” , a declarat Iuliu Mureşan preşedintele CFR-ului.
CFR Cluj este pe locul 1 în Liga I cu 22 de puncte, cu patru mai multe decât Astra, Craiova şi FCSB, cele trei având 18 puncte, fiind despîărţite de golaveraj în clasament.