La doar 9 ani, un băiat din Australia a reușit să devină un exemplu, pentru cei de vârsta lui, și nu numai. În încercarea de a face câțiva bani de buzunar, copilul a pus bazele unei afaceri prospere. Vă prezentăm povestea incredibilă a băiețelului care a devenit milionar.
Josh Murray a reușit să aducă familiei venituri de milioane de dolari. Totul a început ca o joacă, însă, nimeni nu se gândea că familia lui urma să devină cea mai cunoscută din Melbourne.
Pe când avea doar 9 ani, într-o fermă din Melbourne, Josh Murray se mutase alături de familia lui și era în căutarea unei modalități de a face câțiva bani de buzunar.
Cu stofă de negustor, copilul a convenit cu părinții lui că va avea grijă de găinile din fermă, însă cu o condiție. Ca la finalul zilei să-l lase să vândă ouăle acestora. Zis și făcut.
„Avea grijă de găini, le dădea să mănânce, curăța cotețul, găinile erau responsabilitatea lui. A început să vândă ouă vecinilor, dar atunci aveam doar trei găini”, a declarat mama băiatului, pentru news.com.au
Josh’s Rainbow Eggs avea să devină cea mai prosperă afacere locală. Cererea depășea cu mult oferta, așa că părinții băiatului au decis să cumpere teren și să exploateze afacerea. Câțiva ani mai târziu, ferma număra peste 10.000 de găini.
În 2015, Josh a decis să treacă la următorul nivel. Și-a încercat norocul într-un lanț de supermarketuri, acolo unde și-a propus să-și extindă afacerea. În prezent, cu un profit de 5 milioane de dolari, „Josh’s Rainbow Eggs” se găsesc în peste 100 de magazine din Australia.
Sursa foto: Instagram