Monica Anghel deține o pensiune în Argeș, unde obișnuiește să își petreacă vacanțele alături de familie. Pensiunea este de fapt un conac cu opt camere, pe care artista l-a restaurat cu fonduri europene. iar prețul unei nopți de cazare este unul prietenos, având în vedere numărul mare de turiști care îi calcă pragul.
Pensiunea actriței din serialul „Strada Speranței”, de la Kanal D, este situată la 5 km de satul Gămăceşti și are ieșire la râul Bratia. Conacul deținut de Monica Anghel dispune 8 camere duble, fiecare având baie proprie, TV, radio și internet.
Cei care sunt dornici să petreacă un sejur de șase nopți la pensiunea vedetei trebuie să știe că sunt nevoiți să achite suma de 1.500 de lei. Prețul cazării este pentru o familie cu un copil, iar micul dejun este inclus în preț. O noapte de cazare costă 280 de lei, notează viva.ro.
„Pe bunica, mama mamei, o chema Elena, acest conac l-am terminat dintr-o moştenire de la ea, pe care am vândut-o. Şi nu întâmplător este acolo, pentru că bunicul era din Argeş. Acolo am muncit fizic, mi-a făcut plăcere, am făcut multe jardiniere din paleţi ajustaţi cu drujba. Avem un administrator care se ocupă, adică tata, și, mă rog, evident că mai promovez din când în când, că e totuși pensiunea noastră, a familiei.”, a povestit Monica Anghel cu ceva timp în urmă, mai scrie sursa citată.
Fiul Monicăi este foarte încântat de fiecare dată când merge la conac. „Este o zonă de vis, acolo băiețelul meu se bucură de frumusețea naturii. Fiul meu se bucură de toți gușterii. A muls și capra pentru prima dată. De sărbători am fost acolo, am stat trei săptămâni, pentru că Aviv a fost cu școala online. Eu cred ca așa trebuie să crească toți copiii”, spunea Monica Anghel la „Vorbește lumea” în urmă cu ceva vreme.
Sursă foto: Instagram