Incredibil! Bărbatul declarat mort, deși trăiește, se chinuie să demonstreze că e viu! Ce le-a cerut, disperat, magistraților
Bărbatul din Vaslui, declarat mort de autorități, deși este viu, a apelat din nou la instanţă pentru a se constata că este în viaţă, după ce, iniţial, a pierdut procesul. Constantin Reliu, în vârstă de 63 de ani, care a pierdut procesul prin care încerca să demonstreze că, deşi a fost declarat mort pe cale judecătorească, este în viaţă, a apelat din nou la instanţă, anunță Mediafax.
Bărbatul de cere magistraţilor din cadrul Judecătoriei Bârlad să dispună anularea actului prin care a fost declarat mort. Acesta a chemat-o în judecată pe fosta soţie, cea care solicitase iniţial declararea judecătorească a morţii în cazul său.
Astfel, Judecătoria Bârlad urmează să stabilească un prim termen al dosarului, după care magistraţii vor asculta ce au de spus ambele părţi, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Chiar dacă pare o decizie simplă, procesul ar putea dura câteva luni bune, mai ales că, peste aproximativ două luni, începe vacanţa judecătorească. Astfel, vasluianul ar putea fi în continuare considerat decedat în mod oficial, deşi el este în viaţă.
Recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au respins apelul formulat de bărbat împotriva deciziei din data de 10 august 2016, prin care Judecătoria Bârlad stabilise că este decedat.