Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile este, marţi, în Bucureşti, de 16,13 de cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în scădere pentru a patra zi consecutiv.
În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost 16,24. Duminică, incidența în Capitală era de 16,38, ia sâmbătă de 16,53. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a respins propunerea INSP de introducere a carantinei în București și județul Ilfov.
România va primi o nouă tranță de doze de vaccin. CNCAV a anunțat faptul că țara noastră va primi 792.000 de doze de vaccin de la Johnson&Johnson. Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.587.880 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 7.479 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.345.324 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.765 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, dintre care 204 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.557 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 45.503 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 25.10.2021 (10:00) – 26.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 523 decese (260 bărbați și 263 femei), din care 12 anterioare intervalului de referință.
Dintre cele 523 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 124 la categoria de vârstă 60-69 ani, 192 la categoria de vârstă 70-79 ani și 152 la categoria de vârstă peste 80 ani.
481 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 29 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Au fost raportate 12 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău și Suceava, în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 511 decese.