Incident la ceremonia de 1 Decembrie! Mai multe persoane au forțat filtrul jandarmilor din Piața Charles de Gaulle

Publicat: 01/12/2020 | 12:09

Anul acesta sărbătorirea Zilei Naționale se va face diferit din cauza pandemiei. Parada militară a fost anulată, iar evenimentul o să fie marcat printr-o ceremonie restrânsă, fără participarea publicului. Însă, în ciudat regulilor impuse, mai multe persoane au încercat să forțeze filtrul jandarmilor din zona Pieței Charles de Gaulle, instituit cu ocazia Zilei Naționale a României.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei București, oamenii au încercat să treacă de panourile metalice amplasate de jandarmi în zona Pieței Charles de Gaulle, cu ocazia evenimentului dedicat Zilei Naționale a României. (CITEȘTE ȘI: MESAJUL LUI KLAUS IOHANNIS, DE 1 DECEMBRIE: „ÎMI EXPRIM ÎNTREAGA RECUNOȘTINȚĂ FAȚĂ DE FIECARE ROMÂN CARE SPRIJINĂ EFORTUL CADRELOR MEDICALE”)

„Li s-a pus în vedere că este un perimetru restricționat, au insistat să intre, dar până la urmă au renunțat”, a declarat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, potrivit Mediafax.

Ceremonie oficială cu 400 de persoane

La ceremonia oficială dedicată Zilei Naționale a României în municipiul București este permisă participarea a cel mult 400 de persoane, care au fost deja stabilite. Printre acestea se numără liderii formațiunilor politice, dar și membri ai Guvernului. (VEZI ȘI: LUDOVIC ORBAN, MESAJ PENTRU ROMÂNI DE ZIUA NAȚIONALĂ! „ESTE UN BUN PRILEJ SĂ REFLECTĂM ASUPRA EXEMPLELOR DE UNITATE DIN ISTORIA NOASTRĂ”)

„Persoanele participante au fost stabilite de organizator, accesul pietonal și rutier fiind temporar restricționat în zona respectivă”, au transmis jandarmii, care le recomandă cetățenilor să evite zonele aglomerate și să respecte prevederile legale în vigoare.

Aproape 150 de militari participă la ceremonia de 1 decembrie care se va desfășura, ca de obicei, la Arcul de Triumf. Anul acesta, niciun vehicul nu va trece pe sub Arcul de Triumf, ceremonia nu va depăși 30 de minute, iar președintele va depune o coroană de flori și va ține un scurt discurs.

Se va ține o scurtă defilare a Gărzii de Onoare și vor survola avioanele militare, iar, în memoria eroilor care au murit pe câmpurile de bătălie, vor fi trase 21 de salve de tun.