Incident la 43 de ani! Nico şi-a găsit maşina lovită, chiar de ziua ei!
Ziua părea că a început bine, iar Nico a fost invitată specială la o emisiune TV în Ploieşti, unde a şi fost sărbătorită, ba a mai primit şi telefoane de la Adrian Enache, Andrei Tudor, Alexandru Arşinel, Vlad Miriţă şi alţi artişti.
Apoi, a fost alături de cei mai buni prieteni şi colegi, la un restaurant turcesc din Ploieşti, într-un club unde cânta Cabron. şi a primit foarte multe flori, parfumuri, cosmetice, bijuterii cu diamante, de la fratele şi fiica ei.
Numai că aniversarea nu s-a terminat la fel de bine.
„Totul a fost perfect, a fost o zi minunată în care m-am simţit răsfăţată, dar s-a încheiat cu ceva neplăcut. După ora 2.00, când am ajuns acasă, am găsit maşina lovită în faţa casei. Am declarat incidentul la poliţie”, a povestit Nico pentru Ring.