Incident în prima zi de Paște! Două familii din Argeș s-au bătut. Au intervenit polițiștii
Un incident a avut loc în prima zi de Paște, în România. A fost scandal între două familii din Argeș, după ce un bărbat a consumat băuturi alcoolice peste măsură. La scurt timp, a fost bătaie în toată regula. Oamenii legii au intervenit imediat.
O bătaie în toată regula a avut loc în localitatea Pietroșani din județul Argeș. Două familii sărbătoreau prima zi de Paște, împreună, în aer liber. Vecini fiind, și-au organizat masa la limita dintre proprietăți. Un bărbat, însă, a consumat băuturi alcoolice peste măsură și a început să aibă un comportament agresiv față de ceilalți.
Bătaie în toată regula între două familii din Argeș
Întreaga situație a degenerat, iar bărbatul a început să lovească mai multe persoane care se aflau la masa de Paște. La faţa locului au intervenit poliţişti din structurile rutieră şi ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, dar şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş care au aplanat conflictul.
Potrivit informațiilor, la masă se aflau 15 bărbați, rude între ei. Trei dintre aceștia sunt minori, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani. Ceilalți 12 bărbați au vârste cuprinse între 19 și 57 de ani. Șapte persoane s-au ales cu răni, în urma scandalului. Până în acest moment, niciunul dintre ei nu a depus plângere la Poliție.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, conform art. 371 şi 198 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş”, transmite IPJ Argeş, arată news.ro.
Sursă foto: Pixabay