Incident horror la Spitalul Floreasca. Un chirurg și-a atacat cu un instrument infectat doi colegi în sala de operație
Spitalul Floreasca din Capitală se confruntă cu un nou scandal. Șeful secției Chirurgie II, Sorin Păun, și-ar fi atacat, în timpul unui acces de furie, doi colegi. Incidentul a fost raportat conducerii de opt medici primari chirurgi, doi specialişti în chirurgie şi șase rezidenţi.
Concret, potrivit informațiilor Libertatea chirurgul Sorin Păun a înţepat, în mod deliberat, într-un acces de furie pe dr. Manolescu Ştefania şi pe dr. Gaspar Bogdan, martori la această agresiune fiind medicii prezenţi în sala de operaţie.
În urma agresiunii fizice deliberate, dr. Manolescu Ştefania a mai rămas în sală câteva minute, după care a fost dată afară de către dr. Păun Sorin Constantin. Aceasta a părăsit sala de operaţie şi a mers la Direcţia Spitalului unde a depus o reclamaţie.
Pe masa de operaţie era o femeie de 86 de ani, care trebuia operată de tumoră de colon. Potrivit aceleași surse, dctoriţei Ştefania Manolescu i s-a rupt mănuşa, iar mâna a început să îi sângereze, în vreme ce medicul Bogdan Gaspar s-a ales cu „traumatism prin contuzie la nivelul feţei dorsale a mâinii stângi”.
Acesta nu este primul incident de acest gen în care este implicat Sorin Păun. Alţi trei rezidenţi aflaţi sub îndrumarea chirurgului Sorin Păun ar fi fost agresaţi fizic sau verbal de acesta. Unul a depus o reclamaţie, iar un altul a cerut să-i fie schimbat îndrumătorul de rezidenţiat.